Românii din Italia, în stradă la 3 ani de la OUG 13: "Atunci a fost declinul regimului Dragnea"

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Românii din Milano au ieşit în stradă la trei ani după ce guvernul PSD, prin vocea lui Florin Iordache, minsiturl Justiţiei de atunci, anunţa controversata Ordonanţă de Urgenţă 13, care viza amnistia şi graţierea.

"Ne-am strâns în această seară, pe 31 ianuarie 2020, pentru că astăzi s-au împlinit trei ani de la odioasa OUG 13, care a scos în stradă sute de mii de români. Este o mică comemorare a luptei pe care am dus-o de trei ani de zile în faţa acestui consulat, Consulatul Român din Milano, aici ne-am petrecut duminică de duminică aproape trei ani de zile pentru a încerca să atragem atenţia că în România lucrurile nu merg bine, pentru a încerca să le spunem oamenilor că trebuie să iasă la vot, să se implice. Iar astăzi, când se îndeplinesc trei ani de zile de luptă, ne-am strâns câţiva prieteni am ieşit aici să fim mândri de ceea ce am reuşit să facem şi ceea ce am realizat în tot acest timp. Acesta nu este un protest, este o aducere aminte. Vrem să le mulţumim, din Miano, sutelor de mii de români care s-au implicat în tot acest timp, care şi-au sacrificat timpul, şi-au sacrificat familiile şi am reuşit să dăm jos aceşti infractori din PSD, ALDE, UDMR şi aliaţii lor.

Ne-am gândit că şi noi, la Milano, ca un grup care mereu am încercat să fim implicaţi, să ne aducem aminte cât de importantă a fost această luptă, oameni simpli care niciodată nu s-au mai implicat în politică, în proteste, s-au implicat pentru a salva democraţia din România", a spus organizatorul evenimentului.

Şi românii stabiliţi la Milano au avut câteva cuvinte de spus la trei ani de la ordonanţa care a scos români de pretutindeni în stradă.

"A fost greu, era greu de crezut că pute, să înfrângem o caracatiţă aşa de bine pusă la punct, dar alături de oamenii din stradă am demonstrat că putem face lucruri foarte mari şi foarte bune. Doar datorită oamenilor din stradă am reuşit să învingem acest sistem", a spus Bogdan, unul dintre românii prezenţi în stradă, la Milano.

Vezi video cu declaraţiile românilor din Italia, la trei ani de la protestele împotriva OUG 13:

sursa: Diaspora Milano / Facebook

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel