Românii din Italia care nu și-au uitat originile: Un mesager al Domnului a adus darurile lor la Spitalul Județean Neamț

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Romanii din Casentino, regiunea Toscana - Italia au făcut, pentru al doilea an consecutiv, o surpriză de sărbători celor din Spitalul Județean Neamț. 

Nemțenii „italieni“ au pus mână de la mână și, prin intermediul preotului Sabin Foca, de la Parohia Ortodoxă Română „Sf. Irineu de Sirmium” din orașul Bibbiena, Provincia Arezzo, au reusit să trimită în țară un camion de daruri pentru secția de de Pediatre a spitalului nemțean. Daca anul trecut, tot in preajma sarbatorilor de iarna, au fost donate aparate electrocasnice pentru Sectia Neonatologie, de data asta, la Pediatrie, au ajuns 65 de pilote groase pentru sezonul de iarnă, 65 de lenjerii complete, 65 de pijamale pentru copii de diferite vârste, 20 de papuci de interior pentru mămici si 12 termometre profesionale. Articolele de lenjerie ajung pentru toate paturile din Sectie.

„Sărbătoarea Nașterii Domnului este o Zi Unică a Bucuriei, atmosferă de care trebuie să se bucure în special copii. De aceea, și în acest an, ne-am îndreptat atenția către copii aflați în suferință oe patul de spital. În acest sens, la solicitarea noastră, a comunității de români harnici și darnici, din regiunea toscană Casentino, am primit de la Secția de Pediatrie a Spitalului Judetean Neamt, o listă cu lucrurile necesare bunei funcționări a activităților curente. Astfel, am reușit să donăm lenjerii, pilote, papuci de interior, pijamale si termometre digitale. Părintele Nicolae Steinhardt așeza ca titlu la una din cărțile sale următorul dicton „Dăruind vei dobândi”. Consider că, în această lună, decembrie-luna cadourilor, când Dumnezeu Tatăl dăruiește umanității cel mai frumos cadou, pe Fiul său, este necesar ca și noi oamenii să marcăm timpul vieții noastre prin bunătate și generozitate pe care să le arătăm semenilor noștri“, a declarat preotul Sabin Foca, Paroh al Parohiei „Sf. Irineu de Sirmium” Bibbiena, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.


”Este o mare bucurie că un confrate de al nostru, parintele Sabin Foca, a aratat un semn de cordialitate si a adus din Italia niste daruri pentru copiii care se afla în Sectia de Pediatrie. Ne bucuram si pentru dragostea cu care am fost primiti de doamna doctor Constantinescu si cu acest prilej le dorim sanatate, putere in lucrarea pe care o savarsesc, pentru ca a alina suferinta, este o mare, mare jertfa”, a declarat preotul Nicolae Burăș – Coordonatorul Capelei din incinta Spitalului Judetean Neamt.


Dupa ce au fost depozitate bunurile donate, cei doi preoti au tinut o scurta slujba pe unul dintre holurile Sectiei Pediatrie, la care au participat si mamici cu copii care la ora respectiva se aflau internati pentru ingrijiri medicale, relatează TVMneamt.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel