Irinel Pop studiază Dreptul în Italia şi, spre deosebire de alţi ani, nu va reveni în ţară pentru a sărbători Paştele alături de familie şi prieteni.
„Stau în regiunea Emilia Romania, o regiune care este situată sub principalele focare de coronavirus. (...) Nu voi veni în România pentru că nu doresc să stau 14 zile în carantină”, spune Irinel Pop.
Irinel e unul dintre cei peste un milion de români din Italia şi la fel ca restul oamenilor care trăiesc în Peninsulă, trebuie să respecte în această perioadă nişte reguli dure, care depăşesc normele elementare de igienă. Anunţul a fost făcut chiar de premier.
„E pustiu, suntem departe de o viaţă normală“
„Trebuie să ne spălam pe mâini mai mult. Dacă strănutăm sau tușim, să o facem într-un șervețel sau în zona cotului. (...) Să menținem un metru distanță la contactele sociale. Să evităm îmbrățișările, strângerile de mână și locurile aglomerate”, a spus Giuseppe Conte, prim-ministrul Italiei.
Elevii sunt în vacanţă forţată, cinematografele şi restaurantele au fost închise, iar evenimentele sportive se desfăşoară fără spectatori.
„E pustiu, suntem departe de o viaţă normală. (...) Peste tot avem afişe cu – nu vă pupaţi, nu vă îmbrăţişaţi”, a spus Gabriela Colceru, o româncă stabilită în Italia.
Până acum, coronavirusul a făcut 148 de morţi în Italia. Printre cele aproape 3.300 de persoane infectate sunt şi trei români, anunță Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News