Românii ocolesc terasele, după creșterea numărului de îmbolnăviri. Patronii sunt disperați

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Proprietarii de terase din centrul Brașovului au realizat un film, prin intermediul căruia îi asigură pe clienți că nu sunt în pericol și că respectă măsurile impuse de autorități. Clipul a fost realizat după ce numărul clienților a scăzut, ca urmare a înmulțirii cazurilor de COVID-19. 

Unele mese de pe terasele din Braşov au rămas goale după ce oamenii s-au speriat de creşterea numărului de cazuri de coronavirus. Oraşul de la munte este pe locul trei la număr de îmbolnăviri, după Suceava şi Bucureşti, cu peste 1400 de pacienţi.

Oana Coantă are un bistro în care foloseşte doar produse locale. Spune că focarele nu sunt în centrul Braşovului, ci în satele alăturate. Ea încearcă să-şi salveze afacerea şi i-a înarmat pe ospătari cu măşti şi mănuşi.

„Focarele nu sunt din zona restaurantelor, ele sunt la căminele de bătrâni şi satele limitrofe Braşovului, unde este populaţie multă. Noi suntem în regulă şi nu de aici vine problema”, susţine Oana Coantă, potrivit Mediafax.

Întrebată dacă are un mesaj pentru ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, aceasta a răspuns: „Rugăm să fie atent exact la ce spune pentru că orice cuvânt spus din poziţia publică are un impact şi este păcat să ne batem joc de oameni şi de munca lor şi să creăm panică dacă nu e cazul”.

Epidemia le-a adus proprietarilor de terase pierderi de 80%. Aşa că la Braşov, aceștia s-au unit într-o breaslă şi au făcut un film prin care cheamă turiştii la munte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel