Românii sancționați la intrarea în țară, pe motiv că nu au completat formularul digital, ar putea scăpa de amenzi

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Amenda primită de români la intrarea în țară pe motiv că nu au completat formularul digital ar putea fi anulată. O inițiativă legislativă a fost depusă în acest sens la Senat de un grup de parlamentari. Dacă proiectul de lege va trece, românii care contestă amenda primită pentru că nu au completat la timp sau deloc formularul digital de intrare în ţară ar putea fi iertaţi. Condiţia este să nu fi achitat deja suma.

Sunt deja sute de procese pe rol în care oamenii se plâng că aplicaţia a fost de vină. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se apără şi, printr-un comunicat, susţin că sistemul electronic nu a avut erori scrie Stiri.tvr.ro

În două luni, de când e în vigoare formularul digital la intrarea în ţară, mii de români s-au plâns că au fost amendaţi deşi ar fi completat corect documentul. Unii susţin că platforma digitală nu a funcţionat.

Iniţiatorii unui proiect de lege vor să fie iertaţi şi cei care au omis procedura, pentru că nu au ştiut de existenţa acesteia.

Pentru că amenzile sunt foarte mari, tot mai mulţi s-au adresat instanţei. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale transmite că aplicaţia nu a avut erori sau disfuncţionalităţi.

Potrivit STS, fiecare persoană poate vedea în aplicație detaliile formularelor completate și statusul acestora: Activ, dacă s-a respectat termenul legal, Expirat, dacă s-a depăşit acest termen şi o a treia informaţie – Verificat la trecere frontierei.

Proiectul social democraţilor a fost depus la Senat, iar iniţiatorii cer să fie dezbătut în regim de urgenţă.

 

Românii, sancționați la intrarea în țară, pe motiv că nu au completat formularul digital, ar putea scăpa de amenzi 

 

Tot mai mulți români care s-au întors în țară în ultima perioadă reclamă că au fost amendați de autorități deși au completat formularul digital pentru intrarea în România (PLF), iar la câteva săptămâni de la trecerea graniței s-au trezit că declarația lor nu mai apare în baza de date oficială și că trebuie să meargă în instanță pentru a dovedi că au avut formularul completat.

În acestă situație ar fi aproximativ 50.000 de români. În acest context, mai mulți parlamentari USR au inițiat luna trecută un proiect de lege pentru anularea amenzilor date pentru lipsa PLF.

Proiectul de lege vizează anularea amenzilor PLF și returnare a banilor plătiți până acum, simultan cu instituirea obligației pentru autorități de a păstra în baza oficială datele furnizate de românii care intră în țară pentru o perioadă de 6 luni, în loc de doar 15 zile, cât este în prezent.

 

Ce prevede proiectul de lege

 

Anularea amenzilor contravenționale stabilite în baza art. 4 alin. (1) din OUG nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, precum și a obligațiilor fiscale accesorii acestora, neachitate până la acest moment.

Amenzile care au fost deja achitate, parțial sau integral, vor fi restituite persoanelor sancționate. Datele cu caracter personal completate de românii care intră în țară vor fi stocate timp de 6 luni de la momentul completării formularului, față de cele 15 zile prevăzute acum în OUG 129/2021.

Potrivit datelor existente până acum, peste 50.000 de români au fost amendați de autorități, deși, în multe cazuri, nici nu au fost întrebați la graniță de PLF.

Alții, care au completat formularul, au fost sancționați la săptămâni bune de la trecerea graniței pe motiv că documentul nu este găsit în baza de date (fiind șters la expirarea termenului de 15 zile prevăzut în OUG).

Sunt și cazuri de persoane, după cum recunoșteau directorii direcțiilor de sănătate publică din județele de graniță, care au primit mai multe amenzi de câte 3.000 de lei (cuantumul maxim prevăzut de OUG) după ce au trecut frontiera mai multe zile la rând pentru a merge la lucru, mai afirmă inițiatorii proiectului de lege, care fac apel către parlamentarii PSD, PNL și UDMR „să voteze rapid” această inițiativă legislativă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel