Românii se înghesuie la vaccinare: peste 15.000 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore

Liviu Ludovic |
Data publicării:
FB/RoVaccinare
FB/RoVaccinare

Românii merg să se vaccineze în număr din ce în ce mai mare, după ce infectările au crescut.

Peste 15.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore în România, a transmis marți CNCAV. Din cele 15.682 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 12.496 au primit prima doză, iar 3.186 cea de-a doua doză de vaccin.

În total, de la începutul campaniei, în România au fost vaccinate 5.397.142 de persoane, din care 5.275.194 cu schemă completă.

În ultimele 24 de ore au fost înregistate 8 reacții adverse, numărul total raportat din decembrie 2020 ajungând la 17.119.

CNCAV precizează că 70 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Cifre mai scăzute în zilele trecute

 

Cifra de marți, 21 septembrie, este cea mai crescută din ultima perioadă, în contextul în care România este lovită în plin de valul patru al pandemiei de coronavirus. 

Astfel, luni, 20 septembrie, au fost vaccinate 12.026 de persoane, iar duminică doar 7.000.

Record de infectări în valul patru

 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.789 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 129 de pacienți au murit. Numărul bolnavilor internați la ATI se apropie de 1.000. Până astăzi, 21 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.158.841 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 80 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.082.701 pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.789 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 80 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 580 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 35.721 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 20.09.2021 (10:00) – 21.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 129 de decese (57 bărbați și 72 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 129 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 13 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 la categoria de vârstă peste 80 ani. 120 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.334. Dintre acestea, 990 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 229 sunt minori, 209 fiind internați în secții și 20 la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.418.799 de teste RT-PCR și 2.921.127 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.056 de teste RT-PCR (10.728 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.328 la cerere) și 36.630 de teste rapide antigenice.

[citeste si]  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel