Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan.
Potrivit decretului prezidenţial publicat marţi în Monitorul Oficial turc, cetăţenilor români titulari ai cărţii de identitate li se va acorda scutire de viză pentru călătoriile turistice şi permise de tranzit în Turcia cu un timp de şedere de maxim 90 de zile la fiecare 180 de zile.
Decizia luată de preşedintele Erdogan vine în contextul vizitei oficiale pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu o efectuează, marţi, la Ankara, transmitee Agerpres.
Turcia, o destinație extrem de populară pentru turiștii români
Turcia este o destinație turistică populară pentru români, cu un număr în creștere de vizitatori în fiecare an. Potrivit Autorității pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA), numărul turiștilor români care au vizitat Turcia în 2023 a crescut cu 11.67% față de numărul celor înregistrați în 2022. În 2023, Turcia a găzduit 999.005 români, iar în 2022 numărul acestora a fost de 886.555.
Dintre cele mai importante regiuni din Turcia, turiștii români au preferat să călătorească în 2023 la Istanbul sau să petreacă un sejur fie în Antalya sau Mugla (Bodrum, Marmaris, Fethiye). Dacă vorbim de regiunile menționate anterior, numărul turiștilor români a crescut în 2023 comparativ cu 2022 astfel:
- Antalya: 354.220 în 2023, față de 292.544 în 2022, reprezentând o creștere de 21.08%
- Istanbul: 177.412 în 2023, față de 149.167 în 2022, reprezentând o creștere de 18.94%
- Mugla (Bodrum, Marmaris, Fethiye): 24.288 în 2023, față de 22,045 în 2022, reprezentând o creștere de 10.17%
Turcia, una dintre cele mai importante destinații turistice din lume, a primit 56,7 milioane de turiști internaționali în 2023, cu o creștere de 10% față de anul precedent. Veniturile din turism ale țării au crescut cu 17% față de 2022 și au ajuns până la 54,3 miliarde de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News