Românul care a furat un ATM de Bitcoin din București, prins în aeroport când s-a reîntors în România

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un bărbat acuzat că a furat împreună cu un amic, în luna ianuarie, un ATM de bitcoin instalat într-un restaurant din Sectorul 1, a fost prins de poliţişti pe aeroport, imediat după ce a coborât din avion.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis luni AGERPRES, pe 19 ianuarie, în jurul orei 03,30, din incinta unui restaurant din Sectorul 1 a fost sustras un terminal ATM bitcoin.

În urma anchetei efectuate de Serviciul de Investigaţii Criminale, s-a stabilit că fapta a fost săvârşită de către doi bărbaţi, în vârstă de 26 ani, respectiv 35 de ani.

Poliţiştii susţin că hoţii au închiriat un autoturism din străinătate şi au achiziţionat instrumente specifice spargerii şi transportului bancomatului.

De asemenea, ei au supravegheat locaţia vizată, pentru stabilirea detaliilor necesare punerii în aplicare a spargerii. În plus, la momentul comiterii faptei, au distrus o cameră de supraveghere video. Prejudiciul în acest caz se ridică la 87.500 de lei.

Primul care a fost prins a fost bărbatul de 35 de ani, depistat pe 24 ianuarie în incinta unui aeroport din Capitală, în timp ce încerca să părăsească ţara. A fost reţinut şi apoi arestat preventiv, potrivit Agerpres.

Al doilea bărbat, în vârstă de 26 de ani, a reuşit să fugă din România, pe numele său fiind emis un mandat de arestare în lipsă. El a revenit în ţară duminică, fiind ridicat de poliţişti tot de pe aeroport, imediat după ce a coborât din avion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel