Un român în vârstă de 32 de ani, acuzat că a lovit intenționat cu un TIR o biserică din Austria, a apărut miercuri, 5 februarie, în fața instanței din orașul Wiener Neustadt. Incidentul a avut loc pe 8 iulie 2024, în Brunn am Gebirge, unde bărbatul a intrat de mai multe ori cu camionul în lăcașul de cult, provocând daune estimate la aproximativ 825.000 de euro.
Conform anchetatorilor, românul ar fi accelerat și s-ar fi izbit cu „toată viteza” de ușa principală și de peretele exterior al bisericii. După atac, el a fost arestat și plasat în arest preventiv.
Procurorii cer acum internarea sa într-un centru de terapie, invocând o tulburare gravă de personalitate, scrie publicația austriacă ORF.
Cinci accidente înainte de atac și trei persoane rănite
Înainte de a ajunge la biserică, bărbatul ar fi fost implicat în cinci accidente rutiere. În urma acestora, un pieton a fost lovit și rănit, iar alte două persoane au suferit leziuni. Mai mult, el ar fi încercat în mod deliberat să lovească încă doi oameni. Două autoturisme parcate în apropierea bisericii au fost și ele avariate în timpul atacului.
În momentul incidentului, un preot și alte două persoane se aflau în interiorul lăcașului de cult, dar au scăpat nevătămați. Potrivit anchetatorilor, atacul nu a fost un act spontan. Înainte de acest incident, în mai 2024, românul ar fi rupt o Biblie în parcarea bisericii.
De asemenea, pe 25 mai 2024, el a publicat pe rețelele sociale mai multe mesaje de amenințare la adresa comunității religioase: „Veți plânge, dar și eu voi plânge. Mi-ați distrus viața. Te-am căutat mult timp.” și „Vei regreta, chiar și după zece ani.”
A filmat atacul și l-a postat online
După ce a intrat cu TIR-ul în biserică, bărbatul a filmat întreaga scenă și a postat imaginile pe platformele sociale. În fața instanței, acesta a calificat ulterior declarațiile sale din trecut drept „nebunești” și „prostești”.
Avocatul său l-a descris drept „o persoană foarte religioasă pentru care biserica era centrul vieții sale” și a explicat că atacul a fost un act de frustrare, deoarece românul nu fusese acceptat în comunitatea religioasă din Brunn am Gebirge.
„Știu că ceea ce am făcut nu este normal” – ce a declarat în fața judecătorilor
În fața instanței, românul a recunoscut faptele și a afirmat că regretă incidentul: „Bineînțeles că sunt vinovat. Îmi pare rău. Nu am plănuit să rănesc pe nimeni fizic sau psihic.” Acesta a spus că se afla sub un stres puternic și că, în ziua atacului, a vrut doar să ajung rapid la biserică și „să sparg geamul”.
„L-am urât pe Dumnezeu și m-am certat cu Dumnezeu”, a mărturisit el. De asemenea, a adăugat că furia și frustrarea l-au făcut să-și piardă controlul: „Se poate întâmpla oricui uneori să-și piardă controlul.”
Riscă până la 10 ani de închisoare
Bărbatul este acuzat de vătămare corporală gravă, distrugere și punerea în pericol a vieților oamenilor. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.
În prezent, anchetatorii analizează și posibilitatea ca acesta să fie internat într-un centru de tratament psihiatric, în funcție de verdictul final al instanței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News