Publicitate
Un orădean în vârstă de 46 ani, căutat de autorităţile germane pentru o fraudă de 516.000 euro, a fost arestat provizoriu la Curtea de Apel Oradea, în vederea extrădării.
Bărbatul a fost ridicat, luni, de polițiștii Compartimentului Urmăriri din Poliţia Bihor, iar marți, 1 iunie, acesta a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea, unde a fost emis un mandat de arestare provizorie pentru 15 zile pe numele lui.
Cornel M. este acuzat că, în noiembrie 2015, şi-a falsificat documentele de identitate, şi-a deschis un cont sub noul nume în localitatea Bremmen, iar apoi a creat un site fantomă prin care oferea spre vânzare maşini second hand de mare putere, solicitând de la clienţii interesaţi diverse sume în avans.
Român, expert în înșelătorii cu mașini
Site-ul a funcţionat aproximativ o lună, după care a dispărut, iar numărul de telefon dat pentru contact a fost închis. Prejudiciul reclamat de clienţii păcăliţi se ridică la 516.000 euro, informează Bihoreanul.
"Inculpatul nu a avut niciodată intenţia de a vinde vehicule şi nici de a restitui sumele încasate", au arătat anchetatorii germani în documentele transmise la Oradea prin care au solicitat extrădarea lui M., acuzat de înşelăciune, fals şi uz de fals. fapte pentru care riscă o pedeapsă de până la 10 ani de detenţie.
"Tunul" din 2015 a fost, însă, doar începutul, căci un an mai târziu M. a pus la cale o escrocherie similară, tot în Germania. În toamna anului 2016 el a înfiinţat o firmă fantomă, SB Import Export GMBH, cu sediul în Rostock, şi un site de vânzări auto pe care oferea spre vânzare "autoturisme de mare putere", dublate cu servicii cum ar fi vămuire, dar şi posibiităţi de finanţare, pentru a fi cât mai credibil.
Avans de sute de mii de euro
Celor interesaţi li se cerea să achite un avans într-un cont bancar, bani care erau retraşi de M. în numerar, imediat după ce erau transferaţi. Între timp, clienţii erau trimişi la sediu firmei pentru a achita diferenţa, pentru ridica maşinile şi documentele de proprietate. Adresa menţionată, însă, era fictivă, căci firma nu exista. În total, într-o singură lună, în perioada 4 noiembrie - 19 decembrie 2016, individul ar fi înşelat 11 persoane, de la care a încasat cu titlu de avans în total 278.000 euro.
În acest din urmă caz, M. este anchetat pentru înşelăciune, fals şi uz de fals, fiind pus sub acuzare în primăvara lui 2019, când Curtea de Apel Oradea a primit spre confirmare două mandate europene de arestare emise de Judecătoria Rostock pe numele lui şi a dispus să fie extrădat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News