Interpretarea pianistică a tânărului Daniel Ciobanu și programele sale sunt extrem de neobișnuite. Publicul din Baden a fost convins de acest lucru.
„De îndată ce Daniel Ciobanu se așează la pian, se lasă dus de val. O piesă a altui român celebru, Constantin Silvestri, este exact ceea ce are nevoie pentru a-și încorda mușchii, ca să spunem așa. Cu alte cuvinte, pianistul, născut în România în 1991, are o tehnică nemaipomenită, care smulge din frenezie o precizie răpitoare chiar și din frenezie. În plus, el are un simț eminent pentru a cizela extremele, ceea ce se reflectă într-un program cu lucrări de Gesualdo, Schumann, Biber, Dediu, Liszt, Prokofiev și Satie“, relatează badenertagblatt.ch.
Ceea ce întreprinde Ciobanu în această privință este ca o plimbare infernală prin secole. Cine s-ar fi gândit vreodată să aranjeze trei madrigale de Gesualdo (secolul al XVI-lea) în așa fel încât să devină piese care par atât de moderne în limbajul lor tonal încât le poți localiza cu ușurință în secolul XXI? Așa cum spunea odată Hamlet al lui Shakespeare: "Deși este o nebunie, există totuși o metodă în ea".
Românul Daniel Ciobanu, copilul teribil al pianului, a impresionat Elveția
Acest lucru ne este permanent amintit în recitalul lui Ciobanu, ultimul din stagiunea Piano District din acest an; desigur și pentru că pianistul preia motto-ul "Les Enfants Terribles" și - cu un clin de ochi? - că el însuși este cel mai mare enfant terrible. Unul care se aruncă cu o curiozitate irepresibilă și o dorință berserk în terenuri muzicale nou cucerite (Gesualdo și Biber) sau familiare, cum ar fi "Kreisleriana" de Schumann, la fel de amețitoare și poetică.
Cum interpretează Ciobanu acest ciclu pentru pian în opt părți, pe care îl urmează fără pauză de la ultimul madrigal de Gesualdo? În primul rând, el pune accentul pe latura virtuoză îndrăzneață a acestei compoziții; de aceea o abordează cu o determinare sălbatică, uneori chiar aspră. Efectul este cu atât mai mare când, după tensiune, se instalează relaxarea. Minunat.
Dar: elaborarea unui du-te-vino constant al extremelor nu este totul - mai ales intensificările amețitoare au nevoie de o anumită ordine. Se simte lipsa acestui lucru - încă. Dar mai este un al doilea punct: dacă ești la fel de tânăr ca Ciobanu, te poți descărca cu "Kreisleriana" de Schumann. Acest ciclu revoluționar este prea tentant. Îl iubește, spune pianistul - și de aceea ești curios de "lecturile" ulterioare ale acestui pianist, care spune multe lucruri despre alegerea lucrărilor într-o manieră simpatică și atrăgătoare.
„Programele sale sunt extrem de neobișnuite“
Este de la sine înțeles că "Rapsodia maghiară nr. 12 în do diez minor" de Liszt trebuie să fie în acest program. Nu putem decât să ne minunăm de abordarea interpretativă. Pentru că este pur și simplu "demențial" ceea ce pianistul prezintă aici în mod jucăuș, mai apoi cu spirit și bucurie într-un aranjament al "Valsului minutelor" de Chopin.
Marc-André Hamelin, unul dintre cei mai mari virtuozi ai timpului nostru, a creat o versiune complet "ciudată". Ea stârnește zâmbetul publicului. Plăcerea este și mai mare cu bisul lui Daniel Ciobanu: el poate cânta și jazz. Ce rămâne: un recital fascinant, memorabil, care lasă publicul fericit în noapte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
