Un echipaj de la Jandarmeria Arad l-a prins pe bărbat în zona gării din oraş.
"Atenţia jandarmilor a fost atrasă de faptul că bărbatul a schimbat brusc direcţia de mers la vederea echipajului şi nu purta nici masca de protecţie sanitară în spaţiul public.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au avut surpriza să constate că bărbatul interceptat este aceeaşi persoană pe care, în urmă cu doar o săptămână, au mai sancţionat-o contravenţional pentru nerespectarea perioadei de carantinare.
Astfel, au fost efectuate verificări suplimentare şi s-a constatat şi de această dată că pe numele bărbatului alerta de tip 'coronavirus asociat' este încă în vigoare şi avea obligaţia legală să stea 14 zile în carantină la domiciliu", a informat, duminică, Jandarmeria Arad, scrie Agerpres.
Fugit din carantină, după ce s-a întors dintr-o țară din zona ROȘIE, dat de gol de o prostituată
Amintim că un bărbat de 33 de ani, din județul Olt, care trebuia să fie în carantină, după ce s-a întors dintr-o țară cu risc epidemiologic, a fost găsit de jandarmi la o pensiune din Arad. El a fost dat în vileag de o femeie care practica prostituția și pe care bărbatul nu a mai plătit-o, informează Mediafax.
Bărbatul de 33 de ani a fost depistat de jandarmi la o pensiune din Arad, în urma unui apel la 112, efectuat de o femeie care a reclamat că bărbatul i-ar fi datorat o sumă de bani și nu mai vrea să-i dea.
Jandarmii arădeni au mers la adresa indicată, au găsit acolo cele două persoane, iar în urma verificărilor au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de tip „coronavirus asociat” și avea obligația legală să stea în carantină la domiciliu 14 zile, respectiv până în data de 30 noiembrie inclusiv.
În ceea ce privește scandalul dintre cei doi, pentru care femeia a sunat la 112, acesta ar fi pornit după ce bărbatul nu i-ar fi plătit serviciile sexuale oferite. Jandarmii l-au sancționat pe bărbat cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat.
De asemenea, femeia a fost sancționată cu amendă de 500 de lei pentru „atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News