Românul Silviu Vexler, primit de papa Francisc la Vatican, într-o vizită privată 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
sursa foto: Facebook/Siviu Vexler
sursa foto: Facebook/Siviu Vexler

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, a fost primit într-o audienţă privată de Suveranul Pontif, Sanctitatea Sa Papa Francisc, la Palatul Apostolic din Vatican, printre subiectele abordate aflându-se şi aspecte ce ţin de marcarea în 2025 a ''Anului Cardinal Iuliu Hossu''.

''În cadrul întâlnirii, Sanctitatea Sa şi domnul deputat Vexler au discutat despre unele subiecte de actualitate, aspectele esenţiale ale Anului Naţional 'Cardinal Iuliu Hossu', situaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi programele desfăşurate de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România'', se arată într-o postare pe Facebook.

Preşedintele FCER a subliniat, în mod special, prietenia îndelungată, fundamentată pe apreciere şi respect reciproc, care defineşte relaţia şi legătura specială dintre Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Sfântul Scaun, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Alături de acesta, la audienţa privată au participat Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop - episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Preasfinţia Sa Cristian Crişan - episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore (donec aliter provideatur) şi Adina Lovin - Însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun.

Recent, la iniţiativa deputaţilor Silviu Vexler şi Ovidiu Victor Ganţ, Parlamentul României a adoptat proiectul de lege pentru instituirea anului 2025 ca "Anul Cardinal Iuliu Hossu", în vederea ''celebrării vieţii, operei, personalităţii, martiriului, rolului determinant în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cardinalului, senatorului de drept în Parlamentul României, membrului de onoare al Academiei Române şi deţinutului politic - Iuliu Hossu''. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel