Rovana Plumb ANUNŢĂ: "Mi-am depus mandatul! Fiecare dintre noi putea să facă mai mult"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Rovana Plumb s-a întors la Dâmboviţa. Aceasta a anunţat, luni seara, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că şi-a depus mandatul în cadrul Comitetului Executiv Judeţean, în care s-a făcut analiza rezultatelor de la alegerile europarlamentare, iar colegii săi din organizaţie au reconfirmat-o ca preşedintă a PSD Dâmboviţa, scrie Agerpres.

"Pentru că am simţit nevoia şi mi se pare firesc după un astfel de rezultat. Nu sunt mulţumită de acest rezultat, cred că fiecare dintre noi putea să facă mult mai bine şi mult mai mult. Am simţit nevoia să îmi depun acest mandat, aşa mi se pare democratic, aşa mi se pare normal, firesc într-o organizaţie în care preşedintele şi nu numai, toată echipa de conducere, are o responsabilitate, nu numai faţă de colegi, ci de cetăţeni", a spus Rovana Plumb, despre motivul depunerii mandatuluui.

Acesta a adăugat că în urma analizei de la CEx-ul judeţean al PSD Dâmboviţa mesajul este acela de unitate şi stabilitate.

"Eu nu le-aş numi reproşuri, au fost opinii ale colegilor în ceea ce priveşte cauzele care ar fi condus la un astfel de rezultat. Dar, nu mai mult de atât (...). După o şedinţă de aproape patru ore în Comitetul Executiv Judeţean, aici la noi acasă, în Dâmboviţa, în care am analizat rezultatele alegerilor europarlamentare, vreau să vă spun că mă bucur că după întâlnirile pe care le-am avut pe zone, după CEx judeţean, mesajul nostru este acela de unitate şi de stabilitate (...). Ca analiză, PSD Dâmboviţa este pe locul cinci la nivel naţional ca număr de voturi în cadrul partidului, cu peste 70.000 de voturi", a mai spus Rovana Plumb.

 

Rovana Plumb, nemulţumită de rezultatul de la europarlamentare: "fiecare dintre noi putea să facă mult mai bine"

 

Ea a precizat că nu este mulţumită de rezultate, chiar dacă PSD Dâmboviţa s-a situat la europarlamentare pe locul întâi la nivel de judeţ, cu un procent de 32,85%.

Rovana Plumb a mai anunţat că s-a decis la CEx-ul judeţean de luni ca Andrei Plumb să fie numit vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa, după ce un alt vicepreşedinte şi-a dat demisia din motive personale. Andrei Plumb, fiul Rovanei Plumb, a fost şeful de campanie al PSD Dâmboviţa la alegerile europarlamentare.

Locul de deputat de Dâmboviţa devenit vacant în urma alegerii Rovanei Plumb ca europarlamentar va fi ocupat de primarul din Voineşti, Gabriel Sandu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel