Rusia acuză Ucraina că a bombardat un oraș rusesc: "Există distrugeri"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Autorităţile ruse au acuzat joi Ucraina că a bombardat o clădire rezidenţială din Belgorod, un oraş important rar lovit de tiruri şi situat într-o regiune care se învecinează cu Ucraina, informează France Presse şi Reuters.

"Forţele armate ucrainene au bombardat Belgorod. Apărarea aeriană a fost activată. Există distrugeri într-un imobil de locuinţe", a indicat pe Telegram Viaceslav Gladkov, guvernatorul acestei regiuni unde tirurile s-au înmulţit în ultimele săptămâni.

"Informaţiile despre (potenţiale) victime sunt în curs de precizare", a adăugat el, postând fotografii cu resturi împrăştiate pe stradă şi care au avariat o maşină.

Potrivit acestuia, o parte neexplodată a unui proiectil a căzut şi pe terenul de sport al unui liceu din oraş.

Imaginile postate pe reţelele sociale arătau ultimul etaj distrus al unei clădiri rezidenţiale. Un video a arătat impactul, în timp ce se ridica fum negru.

Gladkov a acuzat de asemenea Kievul că a tras în satul rusesc Krasnoe, situat la graniţa cu Ucraina. "Există distrugeri pe terenurile şcolii", a spus el, postând o fotografie a unui crater cu schije.

În timp ce regiunea Belgorod a fost vizată în mod regulat de tiruri din Ucraina, mai ales din primăvară, oraşul Belgorod, capitala regională, a fost până acum rar luată la ţintă de la începutul conflictului.

Ucraina ar fi lovit o centrală electrică



Marţi, Gladkov a anunţat că 2.000 de locuitori au rămas fără curent după o lovitură ucraineană asupra unei centrale electrice din oraşul Şebekino, de asemenea în regiunea Belgorod. Luni, o femeie de 74 de ani a fost ucisă şi alte persoane rănite într-un alt bombardament asupra acestei localităţi.

Rusia a raportat săptămâna trecută o "creştere semnificativă" a tirurilor ucrainene vizând teritoriile ruse de la graniţa cu Ucraina. Potrivit Moscovei, aceste lovituri au lovit imobile rezidenţiale, centrale electrice, clădiri administrative şi puncte de trecere a frontierei, aminteşte AFP.

Rusia a invadat Ucraina la 24 ianuarie în ceea ce a numit ''operaţiune militară specială'', ce este condamnată de lideri occidentali ca fiind un război de agresiune "neprovocat, ilegal şi premeditat" împotriva acestei ţări vecine, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel