Rusia își ponderează tonul cu privire la plata gazelor în ruble. Se va aplica progresiv

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Administraţia Vladimir Putin a părut să nuanţeze, miercuri, solicitarea efectuării plăţilor în ruble pentru gazele exportate în Uniunea Europeană, Moscova explicând că planul va fi aplicat etapizat.   

"Am vorbit deja despre acest lucru, plăţile şi livrările de gaze sunt un proces extins în timp", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Figaro.

Oficialul rus a explicat că noul sistem de plăţi nu va fi aplicat de joi pentru clienţii europeni. "Nu se pune problema de a face livrări mâine şi a fi plăţiţi până seara. Nu, este vorba de un proces mai extins în timp, la nivel tehnic", a subliniat Dmitri Peskov, insistând totuşi că sistemul plăţilor în ruble va fi în final aplicat.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută, în contextul sancţiunilor masive care vizează sistemul financiar rus din cauza invaziei militare în Ucraina, că Rusia nu va mai accepta plăţi în euro sau dolari pentru gazele exportate în ţările Uniunii Europene.

Însă Grupul naţiunilor puternic industralizate (G7) a respins solicitarea Rusiei. Miniştrii Energiei din statele membre G7 au stabilit, în cadrul unei reuniuni virtuale desfăşurate luni, că cererea Rusiei privind efectuarea plăţilor în ruble este o încălcare a contractelor pentru furnizarea de gaze, a declarat Robert Habeck, vicecancelar al Germaniei şi ministru al Economiei şi Protecţiei Climei.

"În aceste condiţii, efectuarea plăţilor în ruble este inacceptabilă", a afirmat Robert Habeck, după reuniunea G7 în format virtual, la care au participat reprezentanţii Franţei, Italiei, Germaniei, Canadei, Statelor Unite, Marii Britanii şi Uniunii Europene.

"Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, încearcă să ne divizeze. Dar solidaritatea noastră este semnificativă, nu vom fi divizaţi. Grupul G7 transmite clar că trebuie respectate clauzele contractelor", a subliniat Robert Habeck. Germania deţine în 2022 Preşedinţia Grupului G7. Întrebat ce se va întâmpla dacă Rusia va sista furnizarea de gaze întrucât nu vor fi efectuate plăţile în ruble, Habeck a transmis că naţiunile din Grupul G7 sunt pregătite "pentru toate scenariile".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel