Rusia, răspuns la oferta de încetare a focului propusă de SUA și acceptată de Ucraina 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Vladimir Putin a votat electronic
Vladimir Putin a votat electronic

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a reacționat la recentele negocieri desfășurate la Jeddah între Ucraina și Statele Unite, afirmând că orice decizie privind o posibilă încetare a focului în conflictul ruso-ucrainean nu va fi influențată de întâlniri externe sau de presiunile unor terți.

„Formarea unei poziții a Moscovei nu are loc în străinătate din cauza unor acorduri sau a eforturilor anumitor părți, ci se desfășoară în interiorul Federației Ruse”, a declarat Zakharova, într-un interviu acordat postului de radio Sputnik.

Declarațiile acesteia vin în contextul în care Kremlinul analizează propunerea Washingtonului privind un armistițiu temporar de 30 de zile, însă pare să nu se grăbească să accepte această soluție. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a cerut prudență în evaluarea acestei inițiative și a subliniat că, înainte de orice răspuns oficial, Moscova așteaptă informații detaliate despre discuțiile de la Jeddah. „În primul rând, dorim să primim detalii complete din partea Statelor Unite privind aceste negocieri. Am planificat și contacte directe cu americanii în aceste zile și ne așteptăm să primim clarificările necesare”, a afirmat Peskov.

Pe de altă parte, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a exprimat așteptări mari în ceea ce privește reacția Statelor Unite, în cazul în care Rusia va respinge propunerea de armistițiu. Într-un briefing susținut la Kiev, Zelenski a declarat că se așteaptă la măsuri ferme din partea Washingtonului. „Înțeleg că putem conta pe un răspuns puternic. Nu cunosc încă toate detaliile, dar este clar că vorbim despre sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei și despre întărirea sprijinului acordat Ucrainei”, a spus liderul de la Kiev.

SUA continuă să speră la un răspuns pozitiv din partea Rusiei

 

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a confirmat că Washingtonul a inițiat deja discuții cu oficialii ruși și că speră la un răspuns pozitiv. „Ne dorim un angajament constructiv din partea Rusiei și îndemnăm ferm Moscova să pună capăt tuturor ostilităților. Nu există o soluție militară pentru acest conflict, iar singura cale viabilă este cea diplomatică”, a declarat Rubio, citat de The Guardian.

Zelenski a reiterat în mai multe rânduri importanța unei încetări temporare a focului, evidențiind că Ucraina nu este interesată de o prelungire inutilă a războiului. „Nimeni dintre noi nu crede în sinceritatea rușilor, dar nu vom permite ca acest conflict să fie prezentat ca și cum noi am fi cei care nu doresc pacea. Sunt foarte serios în ceea ce privește dorința de a pune capăt acestui război. Vreau ca președintele Statelor Unite să înțeleagă acest lucru, la fel și Europa, întreaga lume trebuie să fie unită în această alianță pentru a forța Federația Rusă să oprească agresiunea”, a afirmat Zelenski.

Președintele ucrainean a explicat că Ucraina a acceptat fără ezitare propunerea americană privind un armistițiu de 30 de zile, considerând-o o oportunitate de a construi un cadru de pace mai amplu. „Reacția mea la propunerea SUA a fost clară: suntem pregătiți pentru un format de armistițiu de 30 de zile, exact așa cum a fost propus de partea americană”, a subliniat Zelenski.

În plus, liderul de la Kiev a calificat discuțiile dintre oficialii americani și cei ucraineni, desfășurate la Jeddah, drept „constructive” și a menționat că orice încetare a focului, chiar și una temporară, ar putea fi utilizată ca bază pentru negocierea unui acord de pace mai larg. Presa internațională a relatat pe larg despre această întâlnire, iar Zelenski a subliniat că Ucraina susține eforturile SUA de a pune capăt războiului cât mai curând posibil. De asemenea, el a salutat reluarea sprijinului militar și a schimbului de informații cu Statele Unite, calificând aceste aspecte drept „foarte pozitive”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel