Președintele Vladimir Putin a ordonat joi o plată unică de 195.000 de ruble (3.200 de euro) pentru soldații contractuali și cei care au fost mobilizați să lupte în Ucraina, a spus Kremlinul, relatează Reuters.
Săptămâna trecută, Moscova a declarat că „mobilizarea parțială” a 300.000 de rezerviști s-a încheiat, dar a recunoscut că au existat probleme.
Peste 2.000 de persoane au fost arestate la proteste împotriva mobilizării, în timp au fost chemați la înrolare și bărbați care aveau scutiri medicale sau nu aveau niciun fel de experiență militară.
Într-un decret publicat pe site-ul Kremlinului, Putin a spus că plata a fost concepută „pentru a oferi măsuri suplimentare de sprijin social” soldaților contractați și celor care au fost mobilizați. Nu a dat mai multe detalii.
Salariul minim lunar oferit pentru soldații contractuali este de 160.000 de ruble (2.700 de euro), adică de aproape trei ori mai mare decât media națională.
Vezi și:
Ucraina. Regiunea Donețk, atacat după atac: "Nu mai există o casă în picioare”
Guvernul ucrainean informează că se duc lupte grele la Bahmut şi Soledar, două oraşe din Doneţk, în estul ţării, în timp ce şeful administraţiei militare ucrainene din această regiune spune că tirurile ruse sunt într-atât de intense, încât pare că inamicul vrea "să şteargă oraşe (întregi) de pe faţa pământului pentru că nu poate sparge apărarea forţelor ucrainene", relatează agenţiile de presă DPA şi Unian.
"Douăsprezece atacuri" au fost respinse într-o singură zi, a declarat miercuri la televiziunea publică ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar.
Forţele ucrainene răspund prin contraatac de fiecare dată când trupele ruse înaintează, a explicat ea.
Schimburile de focuri de de pe linia frontului continuă practic 24 de ore din 24
Direcţia Bahmut rămâne una dintre cele mai tensionate la ora actuală, iar oraşul este grav avariat, completează şeful administraţiei militare ucrainene din regiunea Doneţk, Pavlo Kirilenko.
"Nu mai există o casă în picioare în Avdiivka, Mariinka, Krasnogorovka. Aşezarea Selidovskaia este şi ea sub tiruri continue. Inamicul utilizează toate tipurile de arme, de la artileria grea şi cu rază lungă de acţiune până la sistemele de lansare cu rachete multiple", a declarat Kirilenko într-o intervenţie, joi, la televiziunea publică.
Atunci când artileria nu ajunge ţintele, forţele ruse recurg la rachete de croazieră şi la sistemele de rachete antiaeriene S-300, indică oficialul ucrainean, citat de Unian.
„Inamicul trage peste tot”
Kirilenko a subliniat că "inamicul trage peste tot, scopul său este de a şterge oraşele (ucrainene) de pe faţa pământului pentru că nu poate sparge apărarea forţelor noastre".
Rusia continuă să atace infrastructura civilă în mai multe regiuni ale ţării cu rachete şi drone iraniene, informează la rândul său Statului Major ucrainean.
Autorităţile ucrainene din regiunea Harkov (nord-est) au comunicat că cinci femei şi doi bărbaţi au fost răniţi în urma atacurilor din cursul zilei de marţi. Patru imobile de locuit particulare, două blocuri turn şi un magazin au fost, de asemenea, avariate de tirurile artileriei ruse, conform acestora.
Toate aceste informaţii nu au putut fi verificate în mod independent, notează DPA.
Rusia vizează în special infrastructura energetică a Ucrainei
Mai multe centrale electrice au fost afectate, iar întreruperi de energie electrică au loc în fiecare zi pe întreg teritoriul ţării.
Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă miercuri pentru o vreme în regiunea Kiev ca măsură de precauţie, a anunţat compania energetică Ukrenerho, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News