Rusia susţine că a doborât în Ucraina o rachetă americană GLSDB, proiectil cu rază mai mare de acțiune decât HIMARS

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Rusia susține că a doborât o rachetă americană GLSDB, un proiectil cu raza mare de acțiune.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi că a doborât o rachetă americană GLSDB, prima confirmare că Ucraina a primit din partea SUA astfel de muniţii, care au raza de acţiune cea mai mare dintre toate proiectilele furnizate oficial de Occident armatei ucrainene pentru a o susţine în războiul cu Rusia, transmit agenţiile Reuters şi AFP.

"Apărarea antiaeriană (...) a doborât 18 rachete ale sistemului HIMARS şi o rachetă ghidată GLSDB", a indicat Ministerul rus al Apărării în comunicarea sa zilnică despre evoluţia campaniei militare în Ucraina. Anunţul menţionează că racheta a fost doborâtă în ultimele 24 de ore, fără a preciza zona.

Statele Unite au anunţat la începutul lunii februarie că vor include în ajutorul militar oferit Ucrainei şi bombe cu diametru mic lansate de la sol (Ground Launched Small Diameter Bombs - GLSDB). Acestea sunt rachete cu aripi rabatabile care planează către ţinte aflate la o distanţă de până la 150 de kilometri şi pot fi lansate cu lansatoarele multiple de rachete primite deja de Ucraina de la aliaţii săi occidentali.

Această nouă armă implică creşterea substanţială faţă de raza de acţiune de 80 de kilometri a rachetelor lansate cu sistemele HIMARS şi poate acoperi practic tot teritoriul ucrainean ocupat de trupele ruse, cu excepţia Crimeii, forţând eventual Moscova să-şi mute depozite de muniţii şi alte instalaţii militare mult mai departe de linia frontului, probabil chiar direct pe teritoriul rus.

Ucraina cere în continuare Occidentului să-i furnizeze rachete cu rază lungă de acţiune pentru a putea lovi centre de comandă, linii de aprovizionare şi alte ţinte ruseşti mult în spatele liniei frontului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel