Rusia taie livrările de gaz Austriei, după o dispută cu OMV. Nehammer: "Nu vom îngheța în apartamente, nu suntem sclavii lor" 

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Relațiile Austria-Rusia par că s-au răcit în ultima perioadă deși de-a lungul timpului s-a scris de nenumărate ori că Viena ajunsese o adevărată colonie a Moscovei în Europa. Vineri Gazprom a anunțat că taie gazul Austriei. 

Austria a reacționat și a spus că își va menține angajamentul ferm față de sprijinul acordat Ucrainei, în ciuda provocărilor legate de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia. Declarațiile vin pe fondul anunțului făcut de gigantul rus Gazprom, care a decis să oprească livrările de gaz către Austria, invocând o dispută comercială cu compania austriacă OMV. Anunțul a fost făcut vineri de cancelarul austriac în exercițiu, Karl Nehammer, și a fost preluat de agenția de presă DPA.

"Nu ne vom lăsa șantajați de Rusia și nu vom fi puși în genunchi," a spus Nehammer. El a dorit să liniștească populația care se temea că nu vor mai avea cu ce să se încălzească la iarnă. Nehammer a garantat că nicio locuință din Austria nu va rămâne fără încălzire pe timpul iernii.

"Apartamentele pot fi încălzite. Avem suficiente rezerve de gaze naturale stocate," a continuat cancelarul. 

Gazprom a refuzat să plătească o sumă de peste 200 de milioane de euro companiei OMV

 

Această situație tensionată a survenit după ce Camera de Comerț Internațională a decis că Gazprom datorează companiei austriece OMV suma de 230 de milioane de euro, ca urmare a unei dispute comerciale. Refuzul Gazprom de a plăti această sumă a declanșat o reacție din partea companiei austriece, care a anunțat că nu va mai plăti pentru gazul livrat de Gazprom. Drept răspuns, furnizorul rus a decis să sisteze livrările de gaze naturale începând de sâmbătă, afectând rutele de transport prin conductele care trec pe teritoriul Ucrainei.

Alfred Stern, directorul general al OMV, a precizat că Austria are alternative viabile pentru aprovizionarea cu gaz natural. El a menționat că țara dispune de opțiuni de import prin gazoductele din Italia și Germania, ceea ce contribuie la diversificarea surselor de energie și la reducerea dependenței de gazul rusesc. Stern a subliniat că infrastructura existentă permite conectarea la rețelele europene și asigură continuitatea aprovizionării.

 Austria, tradițional dependentă de gazul rusesc, și-a crescut substanțial stocurile de gaze și a diversificat rutele de aprovizionare pentru a preveni eventualele întreruperi ale livrărilor.

Nehammer a punctat faptul că măsurile preventive luate de guvernul austriac în ultimele luni au asigurat stabilitatea pieței energetice și protecția cetățenilor în fața posibilelor crize.

"Nu este doar o problemă de securitate energetică, ci și o chestiune de suveranitate națională. Austria este pregătită să facă față acestei situații și să protejeze interesele cetățenilor săi," a declarat cancelarul.

Directorul OMV a precizat că decizia de a diversifica sursele de aprovizionare va oferi Austriei un avantaj strategic pe termen lung, contribuind la o mai mare stabilitate energetică într-un context internațional instabil.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel