S-au săturat de pribegie. Diaspora își vrea țara înapoi!

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:
62% dintre românii care muncesc în afara țării și-au făcut calculele pentru a se întoarce acasă. Vezi în ce vor să investească banii!

Publicitate

62% dintre românii emigrați vor să investească în dezvoltarea unei afaceri în România, conform rezultatelor studiului despre diaspora românească realizat de Open-I Research pentru Asociația Romanian Business Leaders. Ei consideră că cele mai atractive domenii sunt turismul (50%) și agricultura (44%), însă principala barieră pe care o sesizează este gradul ridicat de corupție din țară.

 

Studiul mai arată că principalul motiv pentru care românii emigrează este posibilitatea de a avea o situație materială și loc de muncă mai bune (70%), dar recunosc că, în noua viață pe care o construiesc astfel, ajung să le lipsească cei dragi (73%) și interacțiunile sociale (33%). Interesant este faptul că, deși 70% dintre respondenți  își doresc să se întoarcă în țară, 46% dintre ei nu au nici un plan concret în această direcție. Mai mult decât atât, cei mai mulți consideră că viitorul lor în România ar fi incert, în special din cauza  gradului ridicat de corupție din țară. Astfel, acesta este principalul motiv pentru cei care nu își mai doresc să revină în țară (83%), iar lipsa corupției este menționat de 56% dintre respondenți ca fiind unul dintre cele mai importante avantaje oferite de țara de adopție (56%), depășit doar de  nivelul de trai mai bun (70%).

 

„Veniți dintr-o cultură în care familia și sentimentul de apartenență reprezintă valori esențiale, românii au, de cele mai multe ori, dificultăți în a se adapta într-un mediu nou, departe de familie. Pe de altă parte, oricât de mult și-ar dori să revină în România, corupția, nivelul scăzut de trai și diferențele de mentalitate reprezintă cele mai importante impedimente”, a spus Adina Nica, Managing Director Open-I Research.  „Deși nivelul de trai pe care românii emigrați îl percep în străinătate este superior celui din țară, un procent important dintre aceștia dorește să se întoarcă în țară. Mai mult decât atât, ei sunt interesați să investească în deschiderea unei afaceri în România, iar un procent de 81% dintre ei trimit regulat bani în România.”

 

Din studiu mai rezultă că jumătate dintre emigranții români (48%) sunt optimiști în ceea ce privește viitorul țării, în timp ce 34% consideră că nu se va schimba nimic. Deși își doresc să revină în țară, cei mai mulți respondenți (43%) îi încurajează pe cei care vor să emigreze să o facă, în timp ce doar 27% îi descurajează. Motivele pentru care îi încurajează sunt aceleași legate de carieră și situația materială, iar cei care îi descurajează pun accentul pe lipsa familiei (11%) și imaginea idealizată pe care românii o au privind viața în străinătate (11%).

 

Studiul arată și importanța existenței unei comunități de români în țara de adopție, iar 62% dintre respondenții care au spus că există o comunitate de români în ţara în care locuiesc păstrează legatura cu aceasta. În acest fel, ei  se simt mai puțin discriminați și mai satisfăcuți cu interacțiunile lor sociale decât cei care nu păstrează legătura cu o comunitate.

 

Studiul privind românii din diaspora a fost inițiat în noiembrie 2015 de către agenția de cercetare Open-I Research, la cererea Asociației Romanian Business Leaders. Chestionarul a fost completat online de peste 300 români emigrați în țări precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania și Belgia. Chestionarul va rămâne deschis până la finalul lunii ianuarie 2016.



Open-I Research este o companie de cercetare strategică de piață și neuromarketing care oferă clienților informații de mare profunzime și un nivel ridicat de acuratețe în procesul de cercetare. Fondatorul companiei Open-I Research, Adina Nica, este unul din cei mai experimentați cercetători de pe piața românească, atât în companii de research, cât și în marketing în companii-client și în consultanța de management și marketing.


Printre studiile recente Open-I Research se numară: Trenduri de consumator în România, Top Kids Brands - Parents  și Top Kids Brands - Experts, Marketingul Business-to-business, Modele ale tinerilor din România - tensiuni și aspirații,  Segmentarea părinților din România, Cum își măsoara companiile efectele campaniilor de PR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel