S-au trezit și autoritățile: Peste 1.000 de centre pentru persoane cu nevoi speciale, verificate; amenzi de 10 milioane de lei

Liviu Ludovic |
Data publicării:

A fost nevoie de scandalul provocat de azilele groazei pentru ca autoritățile să se trezească și să controleze centrele pentru bătrâni și persoane cu dizabilități.

Echipe mixte de control au verificat, luni şi marţi, 1.037 de centre rezidenţiale destinate persoanelor minore/vârstnice/cu dizabilităţi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 3.640 sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 10 milioane lei.

"Prin ordinul viceprim-ministrului şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a dispus prefecţilor măsuri organizatorice şi de coordonare, respectiv de colectare şi centralizare a rezultatelor acţiunilor efectuate. Raportarea datelor s-a realizat către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerului Sănătăţii, respectiv, spre informare, către Ministerul Afacerilor Interne", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis joi, relatează Agerpres. 

Cu privire la centrele verificate, au fost dispuse 56 de măsuri complementare (43 de suspendare, şapte de retragere a autorizaţiei sanitare de funcţionare şi 6 de închidere), la 5,4% din acestea.

La faţa locului au fost evaluate 13.044 de persoane rezidente, din care 144 de persoane au necesitat relocarea (1,1%).

"Au fost întocmite nouă dosare penale, din care cinci vizează infracţiuni contra persoanei şi patru infracţiuni de natură economică. Au fost constatate şi aplicate 3.640 sancţiuni contravenţionale, în valoare aproximativă de 10 milioane lei", arată sursa citată.

La nivelul municipiului Bucureşti şi celor 41 de judeţe s-au constituit echipe mixte de control formate din reprezentanţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Inspectoratelor Teritoriale pentru Muncă (ITM), Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP), Autorităţii Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) - structuri de poliţie şi pentru situaţii de urgenţă.

Suplimentar, în anumite situaţii, la activităţile de control au fost cooptate şi structurile teritoriale de asistenţă socială şi protecţia copiilor (DGASPC, DASPC, servicii etc.), aflate în subordinea primăriilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel