"Sabrina Maneca-Voinea a fost furată!". Americanii de la NBC au difuzat imagini care dovedesc hoția de la Paris - VIDEO

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

Carmen Avram susține că gimnasta româncă Sabrina Maneca-Voinea a fost furată la Jocurile Olimpice de la Paris. Fostul europarlamentar a a publicat două capturi de ecran ale imaginilor difuzate de postul NBC.

Gimnasta româncă Sabrina Maneca-Voinea a terminat cu un gust amar Olimpiada de la Paris. Ea merita o notă mult mai mare, însă contestația ei a fost respinsă. 

Fostul eurodeputat român Carmen Avram a publicat dovada potrivit căreia Sabrina a fost furată. 

"Sabrina Maneca-Voinea a fost furată!"

Imagini difuzate de NBC demonstrează ca gimnastei noastre i-a fost luată pe nedrept medalia olimpica, în urma contestației făcute de competitoarea din SUA, Jordan Chiles.

Călcâiul Sabrinei nu a fost în afara liniei", a scris Carmen Avram pe Facebook.

Ea a atașat și capturi de ecran.

sabrina-voinea-gimnasta-2

sabrina-voinea-gimnasta-1

sabrina-voinea-gimnasta-3

Jurnalista Alina Alexoi a postat analiza NBC.

VIDEO

"Călcâiul care poate aduce schimbarea! Imperios necesară în sistemul de arbitraj din gimnastică! 
Sabrina e victimă, sistemul de arbitraj și arbitrele trebuie să răspundă, chiar dacă nu se va schimba nota.
NBC, televiziune americană, arată clar ca Sabrina nu a călcat în afara liniei. 
În era tehnologiei, a senzorilor și a inteligenței artificiale, la gimnastică se scrie cu pixul pe hârtie și se ridică steagul. Despre amplitudine, întoarcere sau deschidere în sărituri, depinde de ochiul "format"al unor doamne...
Patinajul artistic s-a reformat după scandalul Salt Lake City 2002, e cazul ca gimnastica să fie analizată altfel. Corect. Ca să nu sufere sportivii.
Unghiuri. Grade. Amplitudine, Deschidere. Întoarceri. Trebuie sa fie analizate de un VAR...și abia apoi decise clasamente și campioane.
Dar, oare cine se teme de schimbare? În 2006, s-a ales eliminarea notei 10.00. Sistemul a devenit închis. De neînțeles pentru public, avantajand dificultatea...
Călcâiul Sabrinei e de ieri Călcâiul lui Ahile pentru gimnastica mondială!", scrie jurnalista TVR Alina Alixoi, comentatoare de specialitate.

 

Ce s-a întâmplat la proba la sol

 

Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe locul cinci, după ce contestația sa pentru nota de 13,700 a fost respinsă.

Medalia de aur a fost câștigată de brazilianca Rebeca Andrade, cu 14,166, iar argintul a revenit Simonei Biles din Statele Unite, cu 14,133. 

Rebeca Andrade și-a adăugat această medalie de aur la palmaresul său, fiind a doua din carieră după cea câștigată la sărituri în 2021. În același timp, România nu a mai obținut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012, când Sandra Izbașa a câștigat aurul la sărituri, iar Cătălina Ponor argintul la sol.

Sabrina Voinea a spus că se retrage din gimnastică

 

Sabrina Voinea a terminat proba de la sol de la gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris pe locul 5. Arbitrii au penalizat-o pentru că ar fi depășit cu un milimetru linia la o linie acrobatică. Nu știe nimeni unde s-a întâmplat acest lucru, iar informația a venit de la Nadia Comăneci care se afla în zona probei și s-a dus la șefa arbitrelor ca să întrebe ce anume s-a întâmplat cu românca noastră.  

Mama Sabrinei Voinea, care este și antrenoarea gimnastei românce, a analizat fiecare linie acrobatică în care fiica ei s-a apropiat de linia covorului și a constatat că Sabrina nu a depășit linia nicăieri. Astfel, Camelia Voinea anunță retragerea din gimnastică atât a fetei sale cât și a ei, pe motiv că pentru drepturile gimnastelor românce nu se luptă nimeni.

"Sabrina nu a ieșit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toți cei care ne-ați susținut  Atât am putut suporta!" a anunțat Camelia Voinea. 

Prima reacție a Nadiei Comăneci

 

Iată explicația Nadiei Comăneci: 

"Vă spun ce s-a întâmplat, pentru că am fost la arbitra şefă ca să înţeleg de ce i s-a făcut această deducţie de 0,1 Sabrinei Voinea. Au zis că au o fotografie cu o bucăţică mică a călcâiului ei, care a ieşit un pic afară din linie, ceea ce eu nu am văzut. Dar au revăzut fotografia şi am înţeles că la valoare, la dificultate, în prima zi a avut din şase dificultate, astăzi i-au dat din 5,9. Am făcut asta ca să înţeleg, pentru că ştiam că toată lumea vine să mă întrebe.(...)

Dar vreau să spun că sunt mândră de aceste fete care au concurat fabulos şi exerciţiile la sol au fost fantastice astăzi. Mă bucur enorm, sper că toată lumea acasă s-a bucurat să vadă această finală şi sper ca aceşti copii vor continua şi vor motiva generaţia de astăzi", a spus Nadia Comăneci. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel