Salariu minim în 2023: 3.000 de lei, din care 200 scutiți de taxe. Guvernanții au căzut de acord

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul şi partenerii sociali au căzut de acord în privinţa majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei - din care 200 de lei scutiţi de impozit şi contribuţii de asigurări, în urma discuţiilor purtate la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, la care a participat şi premierul Nicolae Ciucă.

Salariul minim în 2023 va fi de 3.000 de lei, din care 200 de lei vor fi scuți de impozite. 

Potrivit unui comunicat al Executivului, în cursul discuţiilor au fost analizate propunerile patronatelor şi sindicatelor legate de majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2023.

"Guvernul şi partenerii sociali au căzut de acord în privinţa majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei - din care 200 lei scutiţi de impozit şi contribuţii de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcţiilor să crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023", se arată în comunicat.

Salariu minim în 2023 - guvernanții au căzut de acord

 

Şeful Executivului a punctat că discuţia cu partenerii sociali a fost necesară pentru se veni cu o soluţie realistă.

"Am considerat necesar să ne consultăm pe acest subiect cu partenerii sociali, pentru ca, în funcţie de propunerile lor şi de perspectivele bugetare pentru anul viitor, să venim cu o soluţie realistă pentru contextul actual", a declarat Nicolae Ciucă, citat în comunicat.

La reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, din partea Guvernului au mai participat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel