Salariul minim ar putea crește în fiecare an în România, în baza unei formule matematice

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

 Premierul Florin Cîţu a declarat că ţine foarte mult la o formulă "predictibilă" şi pentru viitor a salariului minim, precum şi la o dinamică a acestuia care să ţină cont de creşterea economică, de nevoile românilor şi de perspective.

Şeful Executivului a făcut declaraţia, marţi, la începutul reuniunii Comitetului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, la Palatul Victoria.

"Vreau să începem discuţiile din timp, anul acesta, pe o temă importantă, salariul minim în România, şi avem timp acum să găsim până în decembrie, cum era, de obicei, formula ideală cu care să fim toţi de acord. Ştiţi foarte bine că trebuie să găsim o formulă ca, după aceea, să rămână în viitor, să fie predictibilă, ţin foarte mult la acest lucru. În acelaşi timp, să găsim o dinamică a salariului minim care să ţină cont de creşterea economică, de nevoile românilor şi, bineînţeles, de perspective. Deja, astăzi, cred e foarte bine să începem să auzim opiniile tuturor, şi Ministerul Muncii şi patronate, dar şi sindicate, şi după aceea aş vrea să avem un calendar clar, începând de astăzi, cât ne întindem. (...) Aş vrea să agreăm, nu ştiu, ne vedem până la finalul lunii octombrie să decidem care e salariului minim sau mai devreme, dar decidem asta împreună ", a declarat Florin Cîţu, conform Agerpres.

România, în impas după plecarea USR-PLUS de la guvernare

 

Premierul a mai precizat că regretă plecarea ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. Cîţu a menţionat că săptămâna trecută a vorbit zilnic cu acesta, chiar şi marţi dimineaţă, despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Au fost detalii pe care a trebuit să le agreăm, au fost comentarii pe care a trebuit să le trimitem înapoi Comisiei Europene, pe ultima sută de metri. Discutăm încă şi astăzi, se negociază. Eu am spus doar că am colaborat foarte bine cu domnia sa. Îmi pare rău că pleacă, dar este o decizie unilaterală. Nu am ce să zic aici", a spus el.

Cîţu a adăugat că mizează pe "maturitatea colegilor de la USR" şi a spus că România se află într-un moment al "ipocriziei politice" care ar trebui depăşit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel