Marţi, o femeie în vârstă de 22 de ani a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Sibiu. Aceasta a căzut de la etajul al treilea al unui bloc, încercând să fugă de soţul cu care se certase. Femeia a căzut pe sârmele de rufe ale apartamentului situat la un etaj mai jos.
Pompierii au venit în ajutorul femeii care a rămas blocată în sârma de rufe
"ISU Sibiu a intervenit de urgenţă pe strada Brukenthal din Avrig, pentru a salva o persoană căzută de la etajul trei al unui imobil şi rămasă imobilizată în sârmele de rufe situate la etajul doi al imobilului. Femeia în vârstă de 22 de ani a fost salvată de pompieri şi predată echipajului SMURD sosit la faţa locului pentru îngrijiri medicale. Femeia a fost transportată la UPU Sibiu conştientă cu o uşoară hipotermie şi un traumatism cranio-cerebral", a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ştefan.
La fața locului, au ajuns în scurt timp poliţiştii şi mai mulți jandarmi, care au intervenit pentru a calma conflictul dintre femeie şi soţul ei.
Poliția cercetează situația dintre cei doi soți
"Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că, în cursul acestei zile, între cei doi soţi ar fi izbucnit un conflict. Femeia în vârstă de 22 de ani a încercat să iasă din apartamentul situat la etajul trei al unui bloc de locuinţe prin exteriorul balconului, cu intenţia de a se refugia într-unul dintre apartamentele de la etajele inferioare.
Întrucât femeia s-a blocat în exteriorul apartamentului situat la etajul 2, la faţa locului a fost solicitată intervenţia pompierilor şi a unui echipaj medical din cadrul ISU Sibiu, femeia fiind salvată şi transportată la spital. Soţul acesteia, un bărbat în vârstă de 33 de ani, a fost identificat de poliţişti în interiorul apartamentului în care cei doi domiciliază", a mai spus purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu, Elena Welter, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News