Salvini, acuzat de sechestrare de imigranți. Judecătorul a amânat audierea până în octombrie

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Audierea preliminară a liderului Ligii, Matteo Salvini, cu privire la trimiterea acestuia în faţa justiţiei italiene, în cazul în care fostul ministru de interne este acuzat de sechestrarea a 131 de migranţi la bordul unei nave, a fost amânată cu trei luni, până în octombrie, transmite DPA. 

Un purtător de cuvânt al Ligii, partidul de extremă dreapta al lui Salvini, a confirmat pentru DPA decizia de amânare, după ce aceasta apăruse în cotidianul La Repubblica.

Salvini urma să compară într-o audiere preliminară în faţa unui judecător pe 4 iulie în Catania, Sicilia, însă tribunalul este supraaglomerat după lunile în care lucrările instanţelor au fost suspendate din cauza epidemiei de COVID-19.

"Sunt mii de procese amânate care au prioritate, aşa încât a trebuit să amân începerea procedurilor în cazul Salvini", a declarat judecătorul Nunzio Sarpietro, citat de La Repubblica.

Cazul se referă la modul în care, în iulie 2019, Salvini, pe atunci ministru de interne, a amânat timp de câteva zile debarcarea a 131 de migranţi de pe nava de salvare Gregoretti a pazei de coastă.

Potrivit procurorilor, acţiunea a echivalat cu o sechestrare de persoane, însă liderul Ligii susţine că acesta a fost un mod legitim de a forţa celelalte state ale Uniunii Europene să accepte o împărţire mai echitabilă a poverii migraţiei.

Marţi, o comisie din Senat urmează să voteze dacă Salvini va fi judecat în ce priveşte un caz similar intervenit în august 2019, în legătură cu 81 de migranţi salvaţi de nava spaniolă de salvare Open Arms.

În calitate de senator, Salvini beneficiază de imunitate parlamentară şi nu poate fi trimis în judecată decât cu încuviinţarea camerei legislative superioare, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel