Salvini AMENINȚĂ Uniunea Europeană

Narcis Popa |
Data publicării:

Vicepremierul italian Matteo Salvini a promis joi că guvernul de la Roma nu va schimba nici măcar 'o virgulă' din proiectul de buget pentru anul viitor, deşi acesta a fost respins de Comisia Europeană, scrie Politico.eu.

Publicitate

'Pentru că suntem politicoşi, deschidem scrisorelele de la Bruxelles, le citim, le răspundem. Apoi ei ne scriu din nou şi le răspundem, dar nu schimbăm o virgulă în buget', a spus Salvini, citat de agenţia ANSA.

'Dacă Bruxelles-ul sau unii mari profesori doresc o Italie cu o creştere (economică) zero, ei au greşit guvernul sau ministrul' care ar fi dispuşi să o accepte, a adăugat vicepremierul italian, de asemenea ministru de interne şi lider al formaţiunii de extremă dreapta Liga.

La rândul său, premierul italian, Giuseppe Conte, a declarat postului Bloomberg TV că guvernul său nu are un Plan B, iar ministrul italian de finanţe, Giovanni Tria, a scris luni Comisiei Europene, menţionând: 'Italia îşi dă seama că a ales o cale ce nu este pe linia regulilor europene. A fost o decizie grea, dar necesară pentru a readuce PIB-ul ţării la nivelurile anterioare crizei şi pentru a ţine cont de actualele dificultăţi ale cetăţenilor italieni'.

Decizia UE, în premieră 

Pentru prima dată în istoria UE, Comisia Europeană a respins marţi proiectul de buget al Italiei pentru anul viitor, invocând criteriile europene privind deficitul şi datoria publică.

În opinia fostului ministru grec de finanţe, Yanis Varoufakis, citat de agenţia dpa, în această dispută greşesc atât guvernul de la Roma, cât şi Comisia Europeană.

Bruxelles-ul doreşte să impună 'reguli bugetare şi bancare ce garantează stagnarea Italiei şi scăderea veniturilor pentru italienii de rând', estimează Varoufakis, care conduce o mişcare pan-europeană de stânga, denumită Diem25.

Pe de altă parte, continuă el, guvernul de la Roma susţine un buget care 'nu va stimula suficient creşterea economică pentru a putea face o diferenţă' şi care va conduce 'la o depăşire a ţintei de deficit fără un beneficiu prea mare'.

Prin urmare, Yanis Varoufakis crede că 'Italia este astăzi sfâşiată de două forţe distructive, una la Bruxelles şi cealaltă Salvini'.

Chiar dacă deficitul bugetar de 2,4% din PIB propus de guvernul italian în proiectul de buget este în limita de 3% din PIB prevăzută în tratate, Comisia Europeană a cerut un deficit mai mic pentru Italia, astfel încât această ţară să poată să îşi reducă povara datoriei. În prezent, datoria publică a Italiei este una dintre cele mai mari din Europa, în termeni absoluţi, şi a doua ca mărime după cea a Greciei, ca procent din PIB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel