Samsarii din vămi cer sume exorbitante românilor din Diaspora ca să îi ducă până acasă: „Alți bani, altă distracție”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Digi 24
Sursa foto: captură Digi 24

După aglomerația din vămi, au apărut acum și samsarii care cer sume exorbitante oamenilor, ca să îi ducă până acasă. S-a întâmplat chiar sub ochii autorităților, care au reacționat târziu și doar după ce jurnaliștii au relatat despre aceste întâmplări.

O femeie a venit cu un microbuz din Germania până la granița cu România. De aici nu are cu ce să meargă până acasă. Și-a încercat norocul la cei care speculează necazul românilor întorși din străinătate pe jos.

- Cât v-au cerut, doamnă, ca să vă ducă?

- ...300.

- Până unde?

- Până la Sighișoara!

- Și cum vi se pare prețul?

- Mult!

- 300 de ce v-au cerut?

- De euro! Sigur că da. Ce, ați crezut că lei? NU! 300 de euro.

- Ce o să faceți?

- Nu știu încă, sunt obosită sunt amețită, nu știu.

 

Oamenii sunt păcăliți

 

Astfel de scene sunt la tot pasul în Vama Nădlac. O altă femeie este în aceeași situație, relatează Digi24. Cel care a adus-o la graniță i-a promis că după vamă va fi alt microbuz care o va duce acasă. Și-a dat seama că a fost păcălită.

- Tulai, doamne, dar eu ce fac?

- Dar ce aţi păţit, doamnă?

- Uite, nu am cu ce să mă duc acasă! Nu am transport.

- Unde mergeți?

- În Târnăveni, către Mediaş.

- Şi cât v-au cerut?

- Păi, nu ştiu, că ăştia din Timişoara mi-au cerut 200 de euro. Păi, eu de unde să îi dau atâta?

După două zile de astfel de târguri la marginea legii, autoritățile au intervenit în sfârșit...

Un polițist merge către un taxi alb și vede că mașina e goală.

- Au plecat, au lăsat maşina goală?

 

Transportatorii ilegali au plecat

 

„În ultima perioadă de timp s-a înregistrat un număr foarte mare de persoane care intră pe teritoriul României pe jos. Acești cetățeni pot să meargă cu mijloace de transport proprii, pot să meargă cu mijloace de transport auto puse la dispoziție de o firmă care a avut contract cu DSP sau pot să-și închirieze anumite mijloace de transport care să-i conducă în județele de domiciliu. (Contra cost toate aceste lucruri?) Toate contra cost. După ce s-a încheiat perioada situației de urgență, nu se mai asigură transport gratuit de căre autoritățile publice", explică Gheorghe Stoian, prefectul Aradului.

Citește și Atenție la ESCROCHERIA "Transportul": Se profită de disperarea românilor care se întorc în țară. Îți iau banii și te lasă în CÂMP, cu bagaje cu tot

Un bărbat ne spune povestea lui:

- Din Olanda am venit cu un microbuz la care ne-am înțeles la un preț, pe drum s-a întors, a fost vorba de 150, am ajuns la 170, la care că ne aduce până în vamă. Ne-a lăsat la 50 de km de vamă, de acolo ne-au luat taxiuri care ne așteptau. Alți bani, altă distracție la taxiuri.

- Cât ați plătit la taxiuri?

- 50 de euro.

- Și v-a adus până aici, în vamă?

- Da. 4 persoane.

- Și de aici cu ce o să mergeți?

- De aici ne descurcăm pe propria răspundere.

- Cum?

- Nu știu, vedem, până în Arad, până în gară.

- Cât ați fi dispus să plătiți până la Sibiu?

- Păi, cam până într-un milion, să mergem cu un autocar, 100 de lei.

- Sunt după vamă oameni care până la Arad cer 100 de lei.

- Nu, nu o să merg, că nu îmi permit.

După vizita oamenilor legii, transportatorii ilegali au plecat, iar autoritățile au suplimentat numărul microbuzelor care-i transportă pe oameni. Drumul din Nădlac până la Gara din Timișoara costă aproximativ 100 de lei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel