Publicitate
Se fac cinci ani de la descoperirea și reținerea celor nouă români vizați de o anchetă care a dus la descoperirea a aproximativ 253 de fraude și escrocherii în domeniul comerțului cu autovehicule second-hand. Aceștia au dat kilometri înapoi și au scos la vânzare sute de autovehicule. Autoritățile italiene au confiscat, în aceste zile, bunuri imobile, bunuri mobile, conturi curente și societăți comerciale. Averile strânse sunt de-a dreptul impresionante.
Averile samsarilor români de mașini din Italia: vile de milioane de euro
În urma unor investigații amănunțite, carabinierii din Brecce Bianche au pus în aplicare și un sechestru în vederea confiscării de bunuri imobile, bunuri mobile, conturi curente și societăți comerciale, emis de Biroul pentru Măsuri de Prevenire al Tribunalului din Ancona, împotriva a nouă cetățeni români cu reședința în cele trei provincii, în valoare de aproximativ 4,3 milioane de euro.
Potrivit informațiilor obținute de publicația italiană Il Centro, au fost sechestrate o vilă construită la începutul anilor 1900 (în valoare de aproximativ 1,5 milioane EUR), o vilă cu vedere la mare (2 milioane EUR), ambele situate în Ancona, participațiile la opt societăți comerciale, trei reprezentanțe auto cu sediul în Ancona și în provincie, 174 de vehicule, conturi curente bancare și poștale.
Achizițiile imobilelor, efectuate cu cecuri bancare și fără contractarea de împrumuturi sau ipoteci, au fost încheiate de persoane aparent fără bunuri și fără venituri, dar cu lichidități ridicate care urmau să fie utilizate în diverse tranzacții comerciale. Acest element, combinat cu nivelul de trai afișat de beneficiarii măsurii de prevenire, a condus la presupunerea că bunurile au fost achiziționate din veniturile provenite din activități ilegale care au condus deja la mai multe condamnări.
Ancheta a demonstrat existența grupului infracțional bine stabilit, care a fost responsabil de un număr impresionant de fraude în comerțul cu automobile pe o perioadă de doi ani.
În timp ce unii dintre aceștia au fost condamnați de instanță pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni de înșelăciune, pentru alții este un proces în curs de desfășurare la Ancona.
------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News