Șapte cadavre au fost găsite într-o zonă mlăștinoasă: „Aveau semne de tortură, un masacru”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Șapte cadavre au fost găsite într-o zonă mlăștinoasă: „Aveau semne de tortură, un masacru”
Șapte cadavre au fost găsite într-o zonă mlăștinoasă: „Aveau semne de tortură, un masacru”

Locuitorii dintr-o favelă din Brazilia au găsit cel puţin şapte cadavre într-o zonă mlăştinoasă de lângă Rio de Janeiro, la o zi după o operaţiune a unei unităţi poliţieneşti de elită, în timpul căreia au avut loc schimburi de focuri intense.

„Informaţiile preliminare de care dispunem indică faptul că au fost găsite şapte cadavre”, a explicat Poliţia Militară din statul Rio, într-un comunicat, precizând că au fost trimişi agenţi de poliţie la faţa locului pentru a superviza activitatea unei celule de investigaţie.

Postul TV Globo, care a arătat imagini cu zeci de locuitori în jurul unor cadavre încă neidentificate şi acoperite cu cearşafuri albe, a relatat că opt corpuri neînsufleţite au fost găsite înainte de sosirea poliţiştilor în complexul Salgueiro, un ansamblu de favele din Sao Goncalo, la circa 35 de km de Rio.

„Cadavrele erau aruncate în mlaştină, cu semne de tortură, lipite unele de altele. Un masacru”, a declarat un martor pentru acest post de televiziune, potrivit Agerpres.

 

„BOPE s-a deplasat la Salgueiro”

 

Poliţia Militară a confirmat că agenţi al Batalionului de Operaţiuni Speciale, poliţia de elită, temută pentru operaţiunile sale în forţă, s-au deplasat duminică în această zonă dominată de traficanţi de droguri, la o zi după moartea unui sergent de poliţie.

„BOPE s-a deplasat la Salgueiro după ce a primit informaţii despre prezenţa unuia dintre indivizii care au luat parte la atacul de sâmbătă în care a fost ucis sergentul. Echipa (BOPE) a fost luată cu asalt (duminică) într-o zonă mlăştinoasă, iar apoi au avut loc schimburi de focuri intense”, se arată în comunicat.

Poliţiştii au precizat că au confiscat în timpul acestui raid două pistoale, muniţie, peste 800 de batoane de cannabis şi peste 3.000 de plicuri cu o substanţă “ce seamănă cu cocaină”.

 

Avocatul Poporului a anunţat că se va deplasa la faţa locului pentru a veni în ajutorul familiilor

 

Avocatul Poporului a anunţat pe Twitter că se va deplasa la faţa locului pentru a veni în ajutorul familiilor.

Organizaţia neguvernamentală Fogo Cruzado, care ţine o evidenţă a schimburilor de focuri în statul Rio de Janeiro, a contabilizat 58 de episoade de violenţă (cu cel puţin trei persoane ucise de gloanţe) de la începutul anului, dintre care 43 în operaţiuni poliţieneşti.

În mai, un raid a făcut 28 de morţi în favela Jacarezinho, cea mai sângeroasă operaţiune din istoria oraşului Rio. În octombrie, doi agenţi care au participat la acest raid au fost inculpaţi pentru omucidere de un tribunal local.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel