Şapte poliţişti, cercetaţi pentru LUARE de MITĂ. Pentru ce pretindeau banii

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Şapte poliţişti de frontieră din judeţul Giurgiu sunt cercetaţi pentru luare de mită, în urma unor percheziţii făcute miercuri la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu – Rutier. Poliţiştii de frontieră sunt suspectaţi că luau bani de la şoferii care intrau în ţară pentru a nu constata contravenţii.

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, cu sprijinul Serviciului Anchete - Structura Centrală şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu, au făcut, miercuri, o percheziţie în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu – Rutier.

Totodată, ofiţerii au pus în executare un număr de şapte mandate de aducere pentru tot atâţia agenţi de poliţie, cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie-mai 2019, „agenţii de poliţie de frontieră au săvârşit infracţiuni de luare de mită, care au constat în pretinderea şi primirea unor sume de bani, de la conducătorii auto ai autovehiculelor ce au tranzitat frontiera, pe sensul de intrare în România, în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unor atribuţii de serviciu în referire la efectuarea controlului de frontieră asupra persoanelor şi/sau bagajelor (marfa din autovehicule). În unele situaţii, poliţiştii au pretins şi primit sume de bani, pentru a nu constata contravenţii/infracţiuni la regimul de frontieră săvârşite de către conducătorii auto", se arată într-un comunicat transmis de DGA.

Suspecţii au fost duşi la sediul Parchetului de pe lângă Giurgiu, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel