Şapte puncte de frontieră ocazionale din România, redeschise

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea a anunţat vineri redeschiderea celor şapte puncte ocazionale de trecere a frontierei româno-ungare, începând cu acest week-end, pe raza judeţelor Bihor şi Arad.

Potrivit unui comunicat al ITPF Oradea, acestea sunt destinate traficului de persoane şi autovehicule de până la 3,5 tone.

"Sunt utilizate preponderent de către cetăţenii din localităţile de frontieră, trei pe raza judeţului Bihor - Voivozi, Roşiori şi Cheresig şi patru în judeţul Arad - Iermata neagră, Grăniceri, Variaşu Mic şi Nădlac III. Acestea vor fi operaţionale o singură zi pe săptămână, în zilele de sâmbătă sau duminică, în intervalul orar 8 - 16/ 9 -17 şi 10 - 18 ", a declarat, în comunicat, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, Laura Bondar.

Punctele de trecere ocazionale au fost redeschise având în vedere necesitatea asigurării unui trafic fluent în punctele de trecere a frontierei, pe fondul îmbunătăţirii situaţiei epidemiologice la nivel internaţional şi ţinând cont de creşterea numărului participanţilor la trafic, în contextul eliminării unora dintre restricţiile impuse de evoluţia pandemiei de Covid-19.

În baza Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007-2013, autorităţile administraţiei publice locale din România şi din Ungaria au depus eforturi susţinute în vederea operaţionalizării unor drumuri transfrontaliere pe comunicaţiile rutiere care fac legătura între cele două state.

Cele şapte legături rutiere transfrontaliere au fost construite cu finanţare europeană încă din 2012 şi au venit în sprijinul comunităţii locale, pentru a facilita tranzitarea graniţei de către localnicii din zonă, în principal, dar şi pentru ceilalţi locuitori din judeţele Bihor şi Arad.

Astfel, la data de 18.02.2017, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 642 din 31 iulie 2014 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Ungariei, privind legăturile rutiere peste frontiera de stat româno-ungară, semnat la Bucureşti la 24 iulie 2014, au fost operaţionalizate 10 puncte ocazionale de trecere a frontierei la graniţa româno-ungară, printre care şi cele şapte aflate pe raza celor două judeţe.

Acestea au fost deschise ocazional traficului de persoane şi autovehicule de până la 3,5 tone, până la data de 12.03.2020, când, în conformitate cu măsurile adoptate prin Hotărârea nr. 8 din 12.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind efortul naţional de prevenire a răspândirii cazurilor de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, activitatea în punctele de trecere a frontierei menţionate anterior a fost suspendată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel