Trei transporturi cu deşeuri aduse din Austria, Germania şi Italia, în total 26 de tone, au fost întoarse de la frontieră de autorităţile din judeţele Arad şi Bihor, pentru că şoferii nu au putut prezenta toate documentele legale pentru a le introduce în ţară.
În Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II a fost verificat un camion condus de un român, care transporta 15 tone de deşeuri constând în îmbrăcăminte şi materiale textile provenite de la o societate comercială din Austria. Acestea urmau să fie descărcate la o firmă din România.
La PTF Borş II, au fost verificate alte două transporturi, cu un total de 11 tone de deşeuri, constând în anvelope, piese de mobilier, panouri solar şi electrocasnice. Şoferii sunt tot români şi au adus încărcăturile din Germania şi Italia.
'Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu Bihor şi Arad, stabilind faptul că cei trei şoferi nu deţin documente complete necesare importului de deşeuri', a informat, duminică, Poliţia de Frontieră Arad. Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate în cele trei ţări din care au fost aduse.
Șase transporturi cu deşeuri, întoarse de la frontieră
Alte trei automarfare încărcate cu saltele, mobilier şi haine second hand au fost întoarse de la frontieră, în vama Petea, deoarece şoferii nu au putut prezenta documentele legale, informează, duminică, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.
Potrivit sursei citate, la intrarea în ţară s-a prezentat un şofer român în vârstă de 54 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, 8.900 kg de produse second-hand (mobilier, haine uzate şi electronice), de la o asociaţie din Austria pentru o altă asociaţie din judeţul Satu Mare.
'Poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie', precizează sursa citată.
Tone de haine, mobilă și electrocasnice vechi urmau să ajungă pe piață
În acelaşi punctul de trecere a frontierei s-au prezentat pentru a intra în ţară, doi cetăţeni - unul român, în vârstă de 43 de ani, şi unul olandez, în vârstă de 74 de ani, conducând fiecare câte un automarfar înmatriculat în România, respectiv în Olanda. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, 2.240 kg de saltele second-hand şi 300 kg îmbrăcăminte uzată), care erau destinate unor firme din judeţele Botoşani şi Satu Mare.
Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie.
În toate cele trei cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News