Satul cu cei mai mulţi urşi din Europa: „Anul acesta zici că nu mai au frică de nimic”

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Localnicii din satul Cuşma, judeţul Bistriţa-Năsăud, localitatea situată în zona fondului de vânătoare Dealu Negru unde există cea mai mare concentraţie de urşi bruni din Europa, sunt terorizaţi de aceste animale. Oamenii se tem să îşi mai lase copiii singuri la şcoală.

Chiar dacă nu a atacat decât animale, oamenii din sat de tem pentru vieţile lor şi ale copiilor lor, pe care nu îi mai lasă singuri nici măcar în drum spre şcoală. Oamenii spun că în ultimele zile au văzut mai mulţi urşi în sat şi unul dintre ei a atacat o gospodărie şi a ucis porcul unui localnic.

„A venit ursu' sâmbătă noaptea şi a intrat într-un coteţ, unde a omorât un porc. Au lătrat câinii şi au ieşit oamenii din case şi au sunat la 112. După aceea a venit mesaj de avertizare a populaţiei şi ni s-a recomandat să stăm în case, să ne ferim de urs. Mi-a fost frică să îmi las copiii afară şi i-am dus la şcoală noi, ne-am temut să nu coboare iar urşii în sat", a declarat o localnică.

Deşi satul este lângă cel mai important fond de vânătoare de urşi din ţară, fiind locul preferat de vânătoare a lui Nicolae Ceauşescu, până acum sătenii nu s-au temut de urşi chiar dacă efectivul de animale este de patru ori mai mare decât cel optim.

„Au mai fost urşi în sat, dar parcă până acum s-au ţinut departe şi se temeau de oameni. Anul acesta zici că nu mai au frică de nimic. Vin în curte şi nu se tem de câini, nu se tem de oameni. Sunt şi mai mulţi parcă. Au fost văzuţi într-o zi vreo opt urşi, pe dealuri. Nu ne-a fost frică de ei până anul ăsta, dar acum ne temen şi pentru noi şi pentru copii. Am cerut să îi împuşte dar nu au venit încă aprobările. Ştiu că au cerut vânătorii să împuşte trei urşi care au făcut probleme şi în alte sate, au omorât vaci şi porci şi oi, dar nu i-au lăsat să îi vâneze", a spus Ioan Motogna, un al sătean.

Conducerea Ocolului Bistriţa, cea care are în administrare şi pădurea de la Cuşma, a cerut autorităţilor să aprobe recoltarea ursului agresiv şi aşteaptă răspunsul Ministerului Mediului.

„S-au făcut demersurile pentru aprobarea recoltării ursului şi este nevoie de primirea aprobărilor de la Ministerul Mediului. A mai făcut probleme. S-a constituit şi o comisie şi aşteptăm aprobarea", a declarat şeful Ocolului Silvic Municipal, Emil Anca.

Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud avertizează în fiecare an, după evaluarea efectivelor de animale sălbatice din judeţ, că numărul urşilor este foarte mare. La ultima evaluare din iunie, datele arătau că numărul urşilor din Bistriţa-Năsăud a crescut cu 50 de exemplare într-un an.

Conform ultimei evaluări făcute de speciliştii Agenţiei de Protecţie a Mediului, în pădurile din Bistriţa-Năsăud există cel mai mare număr de exemplare de urs brun din Europa, efectivele evaluate în acest an ajungând la 682 de exemplare, în creştere cu 50 faţă de evaluarea de anul trecut.

Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud spun că în pădurile din Bistriţa-Năsăud efectivul optim este de 156 de urşi, 30 de exemplare de râs şi 116 de pisică sălbatică. însă efectivele sunt cu mult mai mari şi în creştere de la un an la altul.

În ultimul an şi jumătate în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost reclamate peste 100 de incidente în care animalele sălbatice au produs pagube însemnate pentru populaţie. Ultimul caz în care Ministerul Mediului a aprobat împuşcarea unui urs a fost în aprilie, când un urs bătrân a omorât 12 porci din gospădăriile sătenilor din comunele Milaş şi Urmeniş. În zona Cuşma, anul trecut ursul a atacat o stână şi a omorât 28 de oi, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel