Scandal de corupţie în Parlamentul European: Un eurodeputat italian a fost reţinut la Napoli

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Eurodeputatul italian Andrea Cozzolino, vizat de justiţia belgiană în scandalul de corupţie din Parlamentul European în care sunt implicate Qatarul şi Marocul, a fost arestat vineri într-o clinică din Napoli (sud) unde efectua un control medical, au anunţat mass-media italiene, citate de AFP.


Cozzolino a fost reţinut la ieşirea din clinică, în virtutea unui mandat de arestare european emis de autorităţile belgiene, a menţionat agenţia de presă italiană ANSA.

Imunitatea sa, la fel ca şi în cazul eurodeputatului belgian Tarabella, a fost ridicată la 2 februarie în urma unui vot în Parlamentul European.

Potrivit unui raport parlamentar, Cozzolino, care a fost până în ianuarie preşedintele delegaţiei PE pentru relaţiile cu Maghrebul, ''este suspectat că a participat la un acord cu alte persoane care prevedea o colaborare pentru a proteja interesele unor state terţe în Parlamentul European". Şi aceasta "în special prin împiedicarea adoptării de rezoluţii parlamentare care ar fi putut prejudicia interesele acestor state, în schimbul unor sume de bani".

Cozzolino, în vârstă de 60 de ani şi fost membru al Partidului Comunist italian, şi-a început cariera în Europa în 2009, în rândurile Partidului Democrat - care l-a suspendat din rândurile sale - şi în grupul social-democrat european.

În acest amplu dosar de corupţie, anchetatorii belgieni au confiscat 1,5 milioane de euro în numerar de la domiciliile lui Pier Antonio Panzeri, un fost europarlamentar socialist devenit lider al unui ONG şi care este o figură centrală în acest scandal, şi al europarlamentarei socialiste elene Eva Kaili, precum şi dintr-o valiză transportată de tatăl ei.

Kaili se află în spatele gratiilor, la fel şi partenerul ei de viaţă, italianul Francesco Giorgi, asistent parlamentar, Pier Antonio Panzeri şi un alt italian, Niccolo Figa-Talamanca, reprezentantul unui ONG. Toţi sunt acuzaţi de "apartenenţă la o organizaţie criminală", "spălare de bani" şi "corupţie".

Eurodeputatul belgian, reținut în același dosar de corupție

 

Eurodeputatul belgian Marc Tarabella a fost inculpat în special pentru "corupţie", apoi plasat în detenţie preventivă, sâmbătă, în ancheta privind suspiciuni de ingerinţă a Qatarului şi Marocului în decizii ale Parlamentului European, a anunţat parchetul federal din Belgia.

Europarlamentarul socialist de 59 de ani a fost închis după inculparea sa pentru "corupţie", "spălare de bani" şi "participare la o organizaţie criminală", a precizat pentru AFP Eric van der Sijpt, purtător de cuvânt al parchetului federal.

Alte trei persoane, între care eurodeputata elenă Eva Kaili, au fost deja încarcerate în acest scandal care a izbucnit la 9 decembrie şi care a dus la un val de reţineri la Bruxelles.

În acea zi, anchetatorii belgieni au confiscat circa 1,5 milioane de euro bani lichizi în sacoşe sau valize descoperite la domiciliile din Bruxelles deţinute de Eva Kaili şi Pier Antonio Panzeri.

Acesta din urmă, fost eurodeputat italian, suspect-cheie în dosar, a recunoscut în ianuarie că a orchestrat această fraudă. El a încheiat un acord cu acuzarea care prevede o pedeapsă cu închisoarea limitată la un an cu executare în schimbul unor declaraţii precise despre fraudă şi persoanele implicate.

Conform presei belgiene, Panzeri l-a acuzat pe Tarabella în faţa anchetatorilor în decembrie la scurt timp după reţinerea sa. El a afirmat că i-a transferat "între 120.000 şi 140.000 de euro" în mai multe rânduri pentru ajutorul său în dosarele legate de Qatar.

Marc Tarabella a negat orice neregulă şi cere să poată fi audiat pentru a oferi explicaţii.

Justiţia belgiană a fost nevoită să aştepte sfârşitul procedurii de ridicare a imunităţii în Parlamentul European, la 2 februarie, pentru a lua în considerare orice măsură coercitivă.

În aceeaşi anchetă, un alt eurodeputat socialist, italianul Andrea Cozzolino, lăsat de asemenea fără imunitate la 2 februarie, a fost arestat vineri în Italia în baza unui mandat de reţinere internaţional, a confirmat sâmbătă Van der Sijpt pentru AFP.

Justiţia belgiană aşteaptă acum extrădarea sa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

28 noi 2024, 14:12 in Știri
Ce salariu are Călin Georgescu
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel