SCANDAL în lumea OPEREI. Nouă acuzaţii de hărţuire SEXUALĂ la adresa lui Placido Domingo

Andreea Cosma |
Data publicării:

Opt cântărețe și o dansatoare îl acuză pe Placido Domingo de hărțuire sexuală potrivit declarațiilor oferite de victime pentru Associated Press.

Cântărețul spaniol, cunoscut și în calitate de dirijor și director al Operei din Los Angeles i-ar fi hărțuit pe muzicieni timp de trei decenii, începând cu finalul anilor '80.

Placido Domingo, una dintre cele mai respectate personalități din lumea operei de azi, este acuzat că a încercat să oblige mai multe femei să întrețină relații sexuale oferindu-le contracte și, uneori pedepsindu-le dacă îi refuzau avansurile.

Domingo, în vârstă de 78 de ani, are în palmares 150 de roluri interpretate în peste 4.000 de spectacole. Cei care îl acuză spun că ar exista și o altă față a vedetei.

Una dintre femei spune că Domingo și-a strecurat mâna sub fusta ei, iar alte trei persoane au afirmat că le-a sărutat cu forța în culise, într-o cameră de hotel și în timpul unei întâlniri la prânz.

”Un prânz de afaceri nu este o scenă", a spus una dintre cântărețe. "Cineva care îți reține mâna în timpul unui dejun profesional este ciudat, la fel de ciudat ca atunci când îți pune mâna pe genunchi. Mereu te atingea într-un fel oarecare și mereu încerca să te sărute".

 

Acuzații grave la adresa lui Placido Domingo

 

În afara celor nouă femei care îl acuză de hărțuire, alte șase persoane au confirmat faptul că avansurile făcute de Domingo le-au făcut să se simtă prost. Între acestea se numără și o cântăreață care spune că a fost invitată de mai multe ori în oraș după ce a fost angajată să cânte cu el în anii '90.

Jurnaliștii afirmă că au mărturii de la peste 30 de muzicieni, dansatori, cântăreți și angajați din departamentele tehnice ca și profesori de canto și un administrator care arată că au fost martorii unor scene în care Domingo a făcut gesturi cu conotații sexuale și a făcut avansuri tinerelor fără rețineri.

Domingo nu a răspuns amănuntelor formulate în acuzații dar a dat publicității o declarație prin care afirmă că "acuzațiile acestor persoane anonime, întinse pe o perioadă de treizeci de ani sunt profund tulburătoare și, în forma prezentată, inexacte”.

"Totuși, este dureros să aud că am supărat pe cineva sau am provocat disconfort- indicerent cu cât timp în urmă, în ciuda celor mai bune intenții din partea mea. Am crezut mereu că toate interacțiunile și raporturile mele sunt binevenite și consensuale. Cei care mă cunosc și care au lucrat cu mine știu că nu sunt o persoană care să facă rău, să jignească sau să stânjenească pe cineva.

”Totuși recunosc faptul că regulile și standardele după care suntem judecați astăzi sunt foarte diferite de cele din trecut. Sunt binecuvântat și privilegiat cu peste 50 de ani de carieră în operă și voi păstra cel mai înalt nivel", a explicat Placido Domingo.

 

Nouă plângeri la adresa lui Placido Domingo

 

Șapte dintre cele nouă persoane care îl acuză spun că au sentimentul că le-au fost afectate carierele după ce au respins avansurile tenorului. Acestea afirmă că rolurile promise de Domingo nu le-au mai fost oferite și chiar au schimbat companiile pentru care lucrau, și niciodată nu au mai fost angajate să lucreze din nou cu Domingo.

Una dintre cele nouă femei care îl acuză pe Domingo a acceptat să îi fie făcut public numele. Este vorba despre Patricia Wulf, o mezzo-soprană care a cântat cu Domingo la Opera din Washington.

Niciuna dintre femei nu a putut oferi mesaje telefonice sau alte probe care să le susțină acuzațiile dar poveștile lor au fost confirmate de apropiați.

Una dintre femei susține că a întreținut relații sexuale cu Domingo de două ori. Aceasta a povestit că atunci când Domingo a plecat pentru a susține un spectacol i-a lăsat 10 dolari pe noptieră spunându-i ”Nu vreau să te simți ca o prostituată dar nici nu vreau să plătești tu parcarea”.

Femeile spun că au fost avertizate de mai multe ori de colegi să nu rămână niciodată singure cu Domingo, nici măcar în lift și, în cazul unui dejun să se întâlnească cu el numai în locuri publice și să evite să bea alcool.

 

"Și-a folosit puterea ca să urmărească femei"

 

Cea mai mare parte a femeilor care îl acuză pe Domingo se aflau la începutul carierei în momentele pe care i le reproșează.

O altă mezzo-soprană, care avea 23 de ani și cânta în corul Operei din Los Angeles afirmă că a fost selectată să îl sărute pe Domingo în 1988 într-o scenă dintr-un spectacol cu ”Povestirile lui Hoffman”. Cântăreața spune că a fost obligată să își șteargă saliva lui Domingo de pe obraz iar acesta i-a șoptit la ureche ”Îmi doresc să nu fi fost pe scenă”. Ea spune că ulterior cântărețul a sunat-o de mai multe ori cu toate că nu i-a dat ea numărul de telefon. I-a spus că este talentată și că vrea să o ajute.

Femeia povestește că timp de trei ani, Domingo a invitat-o acasă la el ca sub pretextul că vor exersa arii de operă și îi atingea talia de câte ori se întâlneau în culise sau o săruta pe obraz în apropierea buzelor. Tenorul ar fi știut codurile de acces de la cabine și ar fi intrat de multe ori neinvitat dându-i senzația că ar fi încercat să o surprindă dezbrăcată.

Domingo era deja celebru pentru spectacolele în care cântase alături de Jose Careras și Luciano Pavarotti astfel că tânăra nu a vrut să-l jignească și a preferat să îl evite. Cântărețul nu a ținut cont de ezitările acesteia și și-a reluat avansurile de fiecare dată când a revenit la Los Angeles.

Într-o noapte în care trebuia să îl întâlnească pe tenor la 11 noaptea a suferit un atac de panică și nu a mai răspuns la telefon. Rezultatul a fost că a primit apeluri de la Domingo până la ora 3.30 dimineața.

O angajată a operei care a lucrat cu Domingo a povestit ziariștilor că l-a considerat mereu un domn respectos, dar a confirmat că a primit plângeri de la o dansatoare care a afirmat că a fost hărțuită de cântăreț. Dansatoarea spune că Domingo a invitat-o în camera lui de hotel și a început să o sărute și să o îmbrățișeze. Când i-a respins avansurile, cântărețul a condus-o la lift și s-a întors în camera lui. Femeia povestește că s-a prăbușit pe podea imediat ce s-au închis ușile liftului. După incident nu a mai lucrat cu Domingo pentru ani buni. ”Ce a făcut el e greșit. Și-a folosit puterea ca să urmărească femei, a pus femeile în poziții de vulnerabilitate. Sunt oameni care au părăsit domeniul sau pur și simpu au fost anulați doar pentru că nu au făcut cum a zis el”, arată dansatoarea pentru Asocciated Press, citat de Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel