Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, ajuns la pupitru, a avut un ton agresiv în discurs care a strârnit numeroase huiduieli în rândul Opoziției.
„Cred că textul moțiunii actuale mi-a pus capac. O fi semn că politicienii nu mai au imaginație sau au prea multă. Nu cred că guvernarea PSD-ALDE e perfectă, e bună, am făcut și greșeli.
Am știut că nu e serioasă această moțiune, a fost citită de finul meu. Dvs vorbiți de teroare?
Din sală se vociferează
Dvs care promiteți lichidări de proprietăți și arestări? Dvs care credeți că drepturile omului sunt un lux veniți și vorbiți aici în Parlament? Dvs care vă burdușiți listele cu odrastele foștilor securiști și ni-i prezentați ca net-level? Vorbiți de amenințări, dvs care credeți că memeurile de pe rețelele sociale țin loc de program de guvernare?
Președintele nostru inventează doar mișcări de stradă și referendumuri pentru a-și acoperi lipsa de acțiune. Din 2007 până acum de ce n-ați rezolvat problema votului din Diaspora? Diaspora e bună ca să fie manevrată ca armă de atac a adversarilor politici.
Persistați în confuzie: românii nu au votat pentrui o justiție a abuzurilor, pentru ca dvs să refaceți protocoalele. Românii au votat pentru readucerea justiției în matca firească. Nu e sănătos pentru democrație să modifici prin OUG. Românii au votat pentru stoparea abuzurilor din ultimii ani, asemenea regimului comunist.
M-am gândit cum ar sta românilor un guvern mozaic, condus de un șomer politic? E un caz unic în istoria unui partid liberal care are în fruntea lui un șomer. Acest guvern ar fi completat de dl Barna, Cioloș, Rareș Bogdan”, a spus Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News