SCANDAL în PSD: Dăncilă a spus că are sentimentul că se dorește un nou 10 august sau Colectiv

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Viorica Dăncilă le-a reproșat social-democraților, în CEx de luni seara, că nu au avut ieșiri publice mai dese cu privire la cazul din Caracal, precizând că s-ar putea pregăti un nou 10 august sau s-ar dori un nou protest ca după tragediat de la Colectiv.

„A fost un pic stranie ședința. A început certându-ne pe toți că nu apărem în presă să facem declarații. Ne tot spunea premierul că vedeți că se pregătește un nou 10 august, că se continuă presiunea și se dorește un nou Colectiv, în sensul consecințelor de la Colectiv. A mai spus despre USR că vedeți declarațiile lui Dan Barna și le-a cerut să comenteze ce a zis Barna fiindcă a spus prostii. Era ca un reproș sistematic", au afirmat sursele social-democrate.

În cadrul Comitetului Executiv au fost câteva intervenții. Respectiv Dan Nica a luat cuvântul și a avut o intervenție „echilibrată".

„Nica a spus «domnule, ca să știm ce să facem trebuie să ne spuneți ce s-a întâmplat». Premierul nu a vrut să spună. Zicea doar că în comunicate trebuie să spunem cine este vinovat și trebuie să spunem mai direct, că oamenii cred că e PSD și a insinuat să spună că e Iohannis sau măcar procurorul, că ar fi vinovat", au adăugat sursele citate.

 

„Am fi vrut să intervenit dat ați spus să nu politizăm cazul"

 

La rândul său, liderul PSD Neamț Ionel Arsene a luat și el cuvântul și ar fi spus „am fi vrut să intervenit dat ați spus să nu politizăm cazul".

În replică, premierul a părut deranjată de afirmație, însă „la finalul intervențiilor a spus «eu am zis acolo, dar nu era pentru voi era pentru Barna și pentru opoziție. Nu am știut că sunteți așa disciplinați»", au precizat sursele PSD.

Un alt social-democrat ar fi zis, la ședință, că totul era orchestrat de servicii de informații pentru a distruge PSD, însă Dăncilă l-ar fi contrazis.

Impresia creată în rândul unor social-democrați prezenți la CEx a fost că lucrurile ar fi fost prezentate de Viorica Dăncilă, un pic „în stilul Dragnea", cu foarte multe insinuări în afirmații.

„Totul era prezentat, poate și în exces de zel, poate și pentru vrea să se trezească lumea, poate și pentru că era supărată, pentru că spunea că a dormit doar două ore pe noapte, că a exagerat un pic dând sentimentul că ar fi fost totul un complot, ca și cum ar fi fost un scenariu. A avut o intervenție stil Dragnea, cu foarte multe insinuări. Spunea că «uite se demonstrează că ea nu este cu Iohannis»", au explicat sursele citate.

 

„S-a mers un pic cam departe, asocierea cu 10 august”

 

„S-a mers un pic cam departe, asocierea cu 10 august, asocierea cu Colectiv pe care a făcut-o într-o interverție", în opinia unui social-democrat prezent la reuniune.

Totodată, președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a transmis că social-democrații trebuie să fie mai duri și mai vehemenți în a transmite mesajul că președintele Klaus Iohannis este de vină și că „a protejat procurorii și STS", au mai spus sursele citate de Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel