„Potrivit regulamentului european privind GDPR şi legislaţiei interne în vigoare, la acele liste au acces beneficarii lor şi, bineînţeles, autorităţile statului. Cea mai înaltă autoritate în materie de aviaţie civilă din ţară este ministrul Transporturilor. Poate să ceară acces nelimitat oriunde. Dacă solicită, i se prezintă. Să nu înţelegem greşit că autorităţile statului sunt serviciile de informaţii. Nu. Autoritatea competentă şi în legislaţia internaţională, şi în cea europeană, şi în cea internă este Ministerul Transporturilor. Ministrul Transporturilor are dreptul să ceară.
Nu ştiu dacă a făcut-o. Nu am niciun fel de încredere în doamna Mezei, în tot cea afirmă, tot ce a făcut şi tot ce face. Eu nu ştiu dacă a cerut listele, ideea e că avea dreptul să ceară, potrivit legii. Fiecare persoană are dreptul să îşi motiveze personal acţiunile, nu pot să mă exprim. Ministrul avea la îndemână foarte multe posibilităţi, chiar să oprească acele avioane. Se putea face asta. Eu, ca persoană avizată în domeniu, mă gândesc că ar fi fost o prostie să ia cineva o asemenea măsură în situaţia dată”, a declarat Sorin Stoicescu la Digi 24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News