Suceveanul susţine că a primit cu amuzament vestea că a fost expropriat, în condiţiile în care terenul pe care a construit primul metru de autostradă este al lui.
"Ieri am aflat cu amuzament că am fost expropriat. Situaţia este de râsu-plânsu pentru că eu chiar am sunat şi am întrebat: oameni buni, am construit-o pe terenul meu, sau al altora? Deşi întrebarea asta am pus-o de la început şi am verificat unde se construieşte. Terenul îmi aparţine din 2014", a declarat Ştefan Mandachi la Antena 3.
Totul ar fi pornit de la afirmaţia primarului din localitatea Bosanci, Neculai Miron, care a declarat pentru presa locală că omul de afaceri nu a cerut autorizație de construcţe și că lucrarea a fost făcută pe un teren agricol. Omul de afaceri susţine însă că primarul este un fan al protestului său şi că are toată documentaţia necesară pentru lucrare.
Citeşte şi "Un metru de autostradă. Mandachi, REPLICĂ pentru Ciutacu"
"Vreau să precizez că domnul primar nu a vrut să ne discretiteze, este unul dintre fanii manifestului nostru. Omul ne ajută să rezolvăm şi cu parcările, este foarte încântat, este de acord cu manifestul nostru. (...) Am solicitat la primărie un certificat de urbanism. Ne trebuia aviz de la CNAIR, ne trebuia un aviz de la poliţie. Eu când am construit am avut echipă de avocaţi care mi-a spus în felul următor: Acest metru de autostradă trebuie să fie construit la depărtare de drumul judeţean. L-am construit la 50 de metri, unde nu avem nevoie de avize. Aşadar, toate avizele au venit pe negaţie. Adică nu vă trebuie aviz de la noi", a mai spus Ştefan Mandachi la Antena 3.
Primarul Neculai Miron a confirmat la acelaşi post de televiziune că terenul îi aparţine omului de afaceri şi că nu are de gând să îl sancţioneze, ci să îl sprijine.
"Terenul este în proprietatea dumnealui. În data de 1 martie i-am solicitat certificat de urbanism, i-am solicitat avizele de la Poliţia Rutieră, de la Mediu, de la Drumuri Naţionale. Dumnealui a prezentat aceste avize. În urma avizelor prezentate, în data de 8 martie am emis autorizaţie de contrucţie pentru panoul publicitar. În ceea ce priveşte metrul de beton, este pe un teren agricol, într-adevăr. Este o acţiune temporară şi solicită autorizaţie pentru lucrările care nu au mutaţie. Noi nu intenţionăm să sancţionăm, dimpotrivă, sprijinim", a spus primarul din Bosanci la Antena 3.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News