Scandal provocat de familia unui român, la spital. Au avariat o ambulanţă după ce au aruncat cu pietre

Andreea Cosma |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un scandal a fost provocat, duminică seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti de către rude ale unui pacient de 54 de ani, situaţia fiind aplanată prin intervenţia jandarmilor şi a trupelor speciale care au întocmit dosar penal pentru că o persoană a avariat o ambulanţă cu o piatră aruncată.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai multe persoane s-ar manifesta zgomotos în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar una dintre acestea a aruncat cu o piatră într-una dintre ambulanţele din curtea unităţii medicale.

"Poliţiştii, împreună cu jandarmi şi reprezentaţi din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că mai multe persoane, fiind aparţinători ai unui bărbat de 54 de ani, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, tulbură liniştea şi ordinea publică. De asemenea, un tânăr ar fi aruncat cu o piatră în momentul manifestărilor şi ar fi lovit una dintre ambulanţele parcate în curtea spitalului", precizează sursa citată.

În urma evenimentului au fost aplicate 5 sancţiuni la Legea 61/1991 şi 10 sancţiuni la Legea 55/2020 în valoare de 15.000 de lei, în cauză fiind întocmit şi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale în consecinţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel