Scandal uriaș în Bulgaria. Premierul, fotografiat când doarme cu pistolul lângă el (FOTO)

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Premierul bulgar Boiko Borisov se află într-o situaţie dificilă, după ce fotografii care ar fi fost făcute în dormitorul său, în care apare dormind alături de o armă şi o grămadă de bani, au fost furnizate presei, a relatat publicaţia BalkanInsight.

Borisov a sugerat şi că preşedintele Rumen Radev îl hărţuieşte şi îl spionează cu o dronă. La rândul său,Radev a confirmat că deţine o dronă, calificând restul informaţiilor ca fiind rezultatul ”fanteziei şi paranoiei” lui Borisov.

„Borisov a predat voluntar guvernul Bulgariei puterilor din spatele scenei şi în acest fel face parte din acestea”, a declarat joi liderul Partidului Socialist de opoziţie, Kornelia Ninov, la televiziunea naţională, potrivit News.ro.2. -imagine fara descriere- (boiko_borisov_19_06_2020_cu_pistolul.jpg)

 

„Suntem lăsaţi fără instituţii care pot în mod clar, respectând demnitatea umană şi fără îndoieli legate de independenţa lor, să răspundă întrebării extrem de importante dacă aceasta este o formă de fake news, sau dacă ceea ce ni se arată reflectă realitatea”, a scris joi, pe Facebook, Hristo Ivanov, liderul partidului de opoziţie Da, Bulgaria.

 

Borisov: „Obiectivul este de a ne zdrobi mental, apoi fizic”

 

Fotografiile cu rezoluţie scăzută, făcute cu un telefon şi furnizate de o sursă anonimă în data de 17 iunie, îl arată pe Borisov dormind lângă o noptieră pe care se aflau bancnote de 500 de euro şi un pistol.

Ulterior, înconjurat de membri ai partidului GERB, Borisov a ţinut o conferinţă de presă de o oră.

 

„Obiectivul este de a ne zdrobi mental, apoi fizic”, a afirmat premierul, sugerând că în spatele acestui lucru se află oponenţii săi, pentru că „nimeni nu mă poate înfrânge în alegeri”.

Borisov nu a precizat exact cine sunt oponenţii săi. Dar el i-a acuzat pe aceiaşi oponenţi politici că încearcă să îi submineze guvernul pentru a bloca integrarea mai profundă a Bulgariei în Uniunea Europeană.

 

Borisov a mai sugerat că preşedintele îl hărţuieşte cu o dronă

 

Pe parcursul monologului său, premierul a părut să nege fotografiile, apoi a părut să le confirme, fără să afirme explicit dacă sunt reale sau false. Borisov a mai sugerat că preşedintele Rumen Radev, cu care are relaţii tensionate, îl hărţuieşte cu o dronă personală.

Borisov a făcut şi câteva glume: „Cel puţin nu m-au fotografiat cu un băiat în pat, m-aş fi aruncat de la balcon dacă ar fi fost cazul”, a spus el.

Ulterior, preşedintele Radev a afirmat joi că într-adevăr deţine o dronă dar că restul este „doar fantezia şi paranoia lui Borisov”.

Preşedintele a adăugat: „Nu pot comenta tot ce pretinde Borisov. Imaginaţia mea are limitele ei”.

 

Procuratura a deschis o investigaţie

 

Borisov nu a avut o poziţie clară nici faţă de o înregistrare audio de săptămâna trecută, în care o voce similară cu a sa poate fi auzită discutând despre mai multe probleme şi oameni într-o manieră neclară, între câteva înjurături.

Procuratura a anunţat că a deschis o investigaţie referitoare la înregistrarea audio şi fotografii.

Scandalurile au apărut în timp ce Borisov se confruntă şi cu alte probleme. Fostul său aliat din partidul GERB, Ţvetan Ţvetanov, a anunţat pe 17 iunie că a plecat din partid şi că se va concentra pe înfiinţarea unui nou partid.

La începutul lunii iunie, oligarhul Vasil Bojkov, aflat în exil, a anunţat la rândul său o nouă mişcare politică, care va fi numită Vara Bulgară.

Între timp, pe 17 iunie, Borisov a confirmat din greşeală un schimb de sms-uri care a ajuns în presă, între el şi Bojkov, în care discutau despre posibile transferuri de fotbalişti, faptă pe care o negase anterior.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel