Momentele de teroare pură trăite de o femeie și de fiul ei, s-au încheiat datorită intervenției carabinierilor de la Stația Cerveteri.
Polițiștii italieni l-au arestat pe soțul unei românce, respectiv tatăl copilului, deja cunoscut de poliție pentru infracțiuni anterioare, pentru rele tratamente împotriva membrilor familiei sau concubinilor, răpire, primire de bunuri furate și deținere ilegală de arme de foc.
Femeie și copil, ținuți ostatici de fostul soț
Faptele au avut loc miercurea trecută, pe seară. Alarma a fost dată de cererea disperată de ajutor sosită la 112 din partea victimei, o româncă de 43 de ani. Aceasta a relatat că bărbatul de care divorțase cu doar trei zile înainte, i-a stropit complet mașina cu benzină și a pătruns din nou în casa ei, după ce a sunat la interfon cu mare insistență.
Femeia abia a avut timp să facă un prim apel la 112 când bărbatul a reușit să se urce pe balconul casei de la etajul 1 al apartamentului. Acesta avea în posesia sa un cuțit de bucătărie și a început să o amenințe, obligând-o să se așeze pe canapea cu copilul lor.
Bărbatul amenința familia chiar și în momentul sosirii poliției
Carabinierii au ajuns la fața locului imediat, dar criminalul le-a impus mamei și fiului - ținuți constant sub amenințarea cuțitului - să nu facă zgomote, ca și cum ar fi simulat că în acel moment casa era goală.
De asemenea, bărbatul de 40 de ani, simțind că este vânat, a încercat să o oblige pe femeie să sune la 112 pentru a le spune carabinierilor că plângerea depusă cu câteva zile mai devreme, după episodul mașinii stropite cu benzină, nu avea niciun sens, deoarece tot ceea ce se întâmplase fusese inventat de ea.
Tentativa de evadare
Femeia a reușit totuși să își păstreze calmul permițându-le militarilor să îl blocheze pe bărbat. În acel moment, evident panicat ca urmare a ceea ce se întâmpla, românul a încercat să sară de pe balcon pentru a scăpa.
Din fericire, fosta sa soție a reușit să le deschidă polițiștilor ușa de intrare la timp, iar aceștia l-au blocat imediat pe agresor, conform presei italiene.
Bărbatul a fost arestat
Percheziția ulterioară a locuinței bărbatului de 40 de ani le-a permis carabinierilor să găsească, pe lângă câteva ceasuri și câteva documente ale victimei, și un pistol de epocă de calibru 32, dar perfect funcțional.
Bărbatul a fost reținut, iar pistolul a fost pus sub sechestru împreună cu cuțitul folosit pentru amenințarea mamei și a copilului. Agresorul de naționalitate română a fost trimis la închisoarea din Civitavecchia, în așteptarea audierii de validare în fața GIP al Tribunalului local.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News