Schimbarea la Faţă a Domnului. În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.
Schimbarea la Faţă a Domnului. În această zi se interzice scăldatul. De la Probajenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în rău. O coborât cerbul de la munte, s-o pisat în apa și-o răcit apa. Atâta-i tăt." (Memoria Ethnologica) Explicația este cu totul altă: apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor.
Schimbarea la Faţă a Domnului. În această zi se duc la biserică mere, pere, prune şi mai ales struguri. Recolta aceasta se numeşte „pârga" din struguri. Fructele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi se împart credincioşilor care participă la slujba praznicului. Se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat şi toate recoltele.
Schimbarea la Faţă a Domnului. Tradiţia spune că este bine ca sărbătoarea să fie trăită cu intensitate sporită prin rugăciuni. Pentru sănătatea şi pentru împlinirile familiei, credincioşii merg în pelerinaje la bisericile şi la mănăstirile care adăpostesc icoane făcătoare de minuni şi moaşte.
Schimbarea la Faţă a Domnului. În ziua praznicului, creştinii nu trebuie să se certe cu nimeni, mai ales cu rudele sau cu prietenii. Dacă această interdicţie nu este împlinită, în familia persoanei care a încalcat această tradiţie seculară vor predomina supărările timp de un an, până la viitoarea sărbătoare de Probejenie.
Schimbarea la Faţă a Domnului. Gospodinele trebuie să întâmpine sărbătoarea Schimbarea la Faţă cu evlavie, să nu spele rufe, să nu arunce lături în curtea casei în ziua praznicului, iar curăţenia generală în gospodărie să se termine în ajunul sărbătorii. Se spune că în casa persoanei care încalcă, totuşi, tradiţia şi spală rufe, se vor adăposti mii de insecte.
Schimbarea la Faţă a Domnului. Totodată, în ziua praznicului Schimbarea la Faţă, femeile nu trebuie să se spele pe cap. Persoana care încalcă această datină va avea surpriza să nu-i mai crească părul.
Schimbarea la Faţă a Domnului. Se spune că aceia care nu respectă obiceiurile legate de această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi, precum florile care încep să se veştejească.
Schimbarea la Faţă a Domnului. Tinerele fete nu trebuie să se spele în această zi pe cap. Dacă ele încalcă tradiţia nu vor mai avea păr bogat; părul nu le mai creşte, aşa cum nici iarba nu mai creşte viguroasă din ziua praznicului.
Schimbarea la Faţă a Domnului. Este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă. În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News