Schwab: european cu identitate națională secundară

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Klaus Schwab, născut la Ravensburg, în Germania, este fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial (WEF).

Fondatorul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, nu va primi cetățenia onorifică elvețiană așa cum s-a pus problema cu câteva luni în urmă. Ideea cetățeniei onorifice a fost sugerată de actualul președinte elvețian, Ueli Maurer, la începutul acestei veri. Ideea a fost discutată inițial și de oficialii de la nivel regional și federal, după Forumul Economic Mondial din 2019. 

Președintele Maurer a cerut și celorlalți membri ai executivului elvețian, în total șapte miniștri, să ia în considerare acordarea cetățeniei onorifice lui Klaus Schwab, de 81 de ani, înainte de cea de a 50-a ediție a forumului, care va avea loc, în ianuarie anul viitor, la Davos.

O concesiune similară nu are nicio bază în dreptul elvețian, a declarat, marți, Oficiul Federal de Justiție pentru ziarul Südostschweiz, preluat de swissinfo.ch. În Elveția nu există nicio tradiție de a acorda acest tip de titlu. 

Însuși Schwab, care este neamț și rezident de lungă durată în Cologny, cantonul din Geneva, unde își are sediul, a respins constant ideea de a solicita cetățenie elvețiană. 

Într-o declarație Schwab a spus că el locuiește în Elveția de mai bine de 60 de ani și se simte acasă și înrădăcinat în acea țară. Cu toate acestea, el a indicat că nu a solicitat niciodată cetățenia elvețiană și „s-a simțit întotdeauna ca un european cu identitatea națională ca fiind secundară”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel