Meciul era unul fără miză pentru cele două echipe, ambele calificate în sferturile de finală, fără ca rezultatul să le poată schimba poziţiile în clasament.
Cele două reprize au avut scoruri identice, 18-17 pentru gazde, dar dacă în prima ambele echipe s-au aflat, alternativ, în avantaj pe tabelă, în a doua danezele au condus permanent, chiar şi la cinci goluri (22-17).
SCM Râmnicu Vâlcea a egalat în final, 27-27 (min. 47), 32-32 (57) şi 33-33 (58), dar gazdele au reuşit să încline balanţa, aceasta fiind prima înfrângere în grupă pentru echipa antrenată de danezul Rasmus Rygard Poulsen.
Pentru SCM au înscris Julia Maidhof 6 goluri, Mia Zschocke 4, Asma Elghaoui 3, Ioana Rebeca Necula 3, Natasa Ljepoja 3, Alicia Maria Gogîrlă 3, Charlotte Cholevova 3, Nathalie Hagman 2, Alicia Toublanc 2, Teodora Diana Neagu (portar) 1.
Julie Foggea a apărat 11 şuturi (27,50%). Golurile gazdelor au fost reuşit de Jamina Roberts 8, Emma Filippa Lindqvist 7, Cecilie Hoejgaard Brandt 6, Ane Cecilie Hoegseth 4, Ingvild Kristiansen Bakkerud 4, Laerke Nolsoe Pedersen 4, Stine Ruscetta Skogrand 2, Matilde Kondrup Nielsen 1.
Emily Stang Sando a avut 10 intervenţii (37,04%), iar Filippa Hillevi Karianna Idehn a apărat 6 (26,09%). Meciul a fost arbitrat de olandezii Jaap Klompers şi Koen Stobbe, iar delegat EHF a fost islandezul Reynir Stefansson Stefansson.
În celălalt meci al grupei, jucat sâmbătă, BV Borussia Dortmund a dispus de Sola HK (Norvegia) cu 29-28.
SCM Râmnicu Vâlcea a ocupat primul loc, cu 9 puncte, urmată de Ikast Handbold, 8 puncte, BV Borussia Dortmund, 5 puncte, Sola HK, 2 puncte. Primele două clasate s-au calificat în sferturile de finală, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News