Scrisoare Giuliani. Răsturnare de situație în privința lui George Maior

Narcis Popa |
Data publicării:

Ambasadorul României la Washington, George Maior, spune că nu a primit nici un fel de convocare oficială din partea MAE, pentru explicații așa cum anunța Ministerul ieri. 

MAE a transmis ieri un comunicat de presă în care specifica faptul că George Maior este chemat pentru explicații, după ce acesta a declarat că scrisoarea lui Rudolph Giuliani este o acțiune de lobby.

Astăzi, Maior spune că oficial nu a fost chemat pentru nici un fel de declarație. 

Iată reacția MAE de ieri:

"Îi asigurăm pe partenerii noştri internaţionali că în România există voinţa politică necesară din partea Guvernului României şi a Coaliţiei de Guvernământ de a garanta funcţionarea corectă a statului de drept, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, pentru dezvoltarea unei veritabile democraţii şi combaterea unor fenomene nocive, precum fenomenul corupţiei. Domnul Ambasador George Maior a avut o poziţie care nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului şi nu reprezintă poziţia MAE. Un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat. Rolul domniei sale este de a promova interesul naţional aşa cum decurge el din consensul la nivel instituţional şi să se abţină de la declaraţii publice de natură să afecteze negativ relaţiile bilaterale cu alte state. Reamintim că liniile de acţiune ale ambasadorilor sunt agreate la nivelul instituţiilor din România şi orice abatere va atrage răspunderea acestora, conform procedurilor în vigoare. În acest sens, domnul ambasador George Maior va fi chemat pentru explicaţii în Centrala MAE", a precizat MAE în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel