Scumpirile din România au adus prețurile aproape de Elveția. Iată cât costă aceleași produse în cele două țări 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Prețurile tot mai mari din România, cauzate de inflația galopantă au ajuns foarte aproape de cele din Elveția. În unele cazuri se pot găsi alimente mai ieftine în Țara Cantoanelor, considerată una dintre cele mai scumpe din Europa. 

Rata anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană a ajuns, în noiembrie, la 2,5%, în creştere faţă de nivelul de 2,3% înregistrat în luna precedentă, conform datelor publicate miercuri de Eurostat. Pentru a noua lună consecutivă, România se situează pe primul loc în blocul comunitar la capitolul inflaţie, care a atins nivelul de 5,4%. Acest fenomen se reflectă în mod direct în preţurile alimentelor, care devin tot mai greu de suportat pentru cetăţeni.

Românii resimt din plin scumpirile, mai ales că unele produse de bază au ajuns să fie comparabile, în materie de preţuri, cu cele din ţări precum Elveţia. În anumite cazuri, preţurile alimentelor din România depăşesc chiar valorile din Elveţia, deşi situația economică a celor două state este extrem de diferită. Salariul minim în Elveţia porneşte de la 3000-3500 de euro lunar, în timp ce în România acesta abia atinge aproximativ 500 de euro.

Comparație de prețuri România vs Elveția

 

Pentru a ilustra mai bine situaţia, iată o comparaţie detaliată a unor produse alimentare în cele două ţări. Preţurile au fost convertite în lei pentru o imagine mai clară:

Borcan de castraveţi muraţi: 13,5 lei în Zurich, comparativ cu 8-12 lei în România.

Apă Evian, 1,5 litri: 5,5 lei în Elveţia, în timp ce în România costă 11 lei.

Conservă de ton Rio Mare: 25 lei în Elveţia, faţă de 17-20 lei în România.

Doză de Coca-Cola, 0,33 litri: 5,5 lei în Elveţia, 4,5 lei în România.

Suc natural de portocale, marcă proprie: 10-15 lei în Elveţia, comparativ cu 10-12 lei în România.

Banane, 1 kg: 6 lei în Elveţia, în timp ce în România costă 7 lei.

Avocado, 700 g: 13 lei în ambele ţări.

Ananas: 12 lei în Elveţia, faţă de aproximativ 10 lei în România.

Cartofi, 1 kg: 5,75 lei în Elveţia, comparativ cu 3,6 lei în România.

Prețurile arată o serie de paradoxuri economice. De exemplu, în cazul unor produse precum apa minerală sau conservele de ton, preţurile din România le depăşesc pe cele din Elveţia, o ţară cu un nivel de trai mult mai ridicat. Totodată, anumite alimente, precum cartofii sau ananasul, rămân semnificativ mai ieftine în România.

Scumpirile din România nu se vor opri aici. Banca Naţională a României (BNR) a revizuit prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 și anticipează că se va atinge un nivel de 4,9%, faţă de estimarea anterioară de 4%. Conform guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, rata inflaţiei ar putea scădea până la 3,5% până la sfârşitul anului 2025. Cu toate acestea, scăderea preconizată nu va fi resimţită imediat în buzunarele cetăţenilor, mai ales în contextul creşterii preţurilor la nivel global şi al unui leu tot mai slab faţă de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel