Se desființează Ministerul Energiei. Au apărut instituții care deplâng decizia noului guvern 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Decizia de a dizolva Ministerul Energiei, anunțată de noua coaliție de guvernare, stârnește controverse majore, fiind considerată de către experți și organizații din domeniul energetic un risc semnificativ pentru securitatea energetică națională.

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) și-a exprimat public îngrijorarea față de această decizie, avertizând asupra consecințelor grave pe care le-ar putea avea asupra sectorului energetic din România.

„România are un obicei mai vechi de a lua decizii ce par să-i submineze propriile interese naționale. Din păcate, de această dată, situația este mult mai gravă și ne jucăm cu focul. Prima decizie controversată a noii coaliții de conjunctură este comasarea Ministerului Energiei cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, o structură deja supradimensionată și dificil de gestionat”, a declarat APCE într-un comunicat de presă.

România, o țără considerată fragilă din punct de vedere energetic, s-a confruntat în 2024 cu numeroase dificultăți în asigurarea energiei necesare consumului intern. În special începând din timpul verii, perioadele de caniculă extremă au testat limitele infrastructurii energetice. Potrivit APCE, doar contribuția prosumatorilor – cetățeni care produc energie pentru consum propriu și livrează surplusul în rețea națională – a evitat situații de blackout și întreruperi masive de energie. Aceste contribuții au fost critice în fața unui consum ridicat, generat de utilizarea aparatelor de aer condiționat și a sistemelor de refrigerare.

Reprezentanții APCE subliniază că sectorul energetic din România necesită reforme sistemice, inclusiv investiții urgente în stocare, dezvoltarea infrastructurii și retehnologizarea rețelelor energetice, care se află într-o stare critică. „Aceste reforme nu pot fi implementate eficient în lipsa unui minister dedicat, care să gestioneze provocările și oportunitățile din acest domeniu esențial pentru siguranța națională”, a mai precizat APCE.

Instituția e de acord cu desființarea altor ministere

 

Din perspectiva organizației, comasarea Ministerului Energiei cu alte structuri guvernamentale, precum Ministerul Economiei, reprezintă o eroare strategică majoră.

„Dacă alte ministere – cum ar fi cel al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sau Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – pot fi subiecte de reorganizare, decizia de a dizolva Ministerul Energiei este un risc imens”, afirmă APCE. Ei atrag atenția că noua structură guvernamentală va fi suprasolicitată, iar capacitatea de a lua decizii strategice rapide va fi diminuată.

Mai mult, dizolvarea Ministerului Energiei va transfera o parte semnificativă a responsabilităților către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Aceasta este descrisă de APCE ca o instituție „greoaie, rigidă și puternic politizată”, incapabilă să gestioneze provocările complexe ale sectorului energetic din România.

Organizația avertizează că decizia guvernului poate avea consecințe grave pe termen lung, incluzând riscuri majore pentru continuitatea și securitatea aprovizionării cu energie. De asemenea, aceasta transmite un semnal de instabilitate în fața investitorilor internaționali, care ar putea percepe România ca fiind mai puțin atractivă pentru proiectele mari de infrastructură energetică. APCE face apel la decidenții politici să reconsidere această decizie și să acorde prioritate intereselor naționale pe termen lung, mai ales într-un context internațional volatil și marcat de provocări energetice globale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel